MIHAI CHIRICA OBȚINE RIDICAREA SECHESTRULUI ASIGURATORIU ÎN DOSARUL SKODA

0
190

Magistrații din cadrul Tribunalului Iași au admis (18.03 – n.r.) contestația formulată de primarul Mihai Chirica.

„Instanța admite contestația formulată de Mihai Chirica împotriva încheierii penale din data de 21 decembrie 2021 pronunţată de judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei Iaşi, încheiere pe care o desființează integral.

Rejudecând cauza, constată că nu mai subzistă temeiurile ce au stat la baza luării măsurii sechestrului asigurător instituit asupra bunului imobil aparținând lui Mihai Chirica, până la concurenţa sumei de 76.763 de lei, prin ordonanţa procurorului din data de 30 iunie 2017, modificată şi rămasă definitivă prin încheierea din 8 august 2017, pronunţată de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Iaşi.

Ridică măsura sechestrului asigurător asupra bunului imobil aparținând lui Mihai Chirica, respectiv un imobil – apartament, situat în municipiul Iaşi, bun cu o valoare aproximativă de 409.500 de lei. Dispune radierea inscripției ipotecare referitoare la sechestrarea bunului imobil mai sus-menţionat, sens în care vor fi efectuate comunicările necesare către Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Iaşi. Definitivă”, au spus magistrații ieșeni.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments