Pe viitor, soluționarea unor categorii de plângeri contravenționale va putea fi facută, de principiu, fără prezența fizică în sala de judecată, potrivit unei propuneri legislative ce va ajunge curând la votul decisiv al deputaților cu propunere de adoptare și care vizează simplificarea și eficientizarea activității instanțelor de judecată. De fapt, părțile nu vor mai fi citate în proces, soluționarea urmând să se facă prin procedură scrisă. Noua regulă se va aplica însă doar în cazul sancțiunilor cu avertisment sau amendă contravențională cu o valoare mai mică de 3.000 de lei. În plus, vor fi introduse formulare standard atât pentru plângerea contravențională, cât și pentru formularul de răspuns al organului constatator.