DE ZIUA LOR, POLIŢIŞTII VĂ AŞTEAPTĂ CU MIC, CU MARE ÎN ACEST WEEK-END LA PALAS MALL

0
99

Cu ocazia aniversării la data de 25 martie 2022 a 200 de ani de la atestarea documentară a Poliţiei Române, poliţiştii ieşeni vor fi alături de cetăţeni pentru a sărbători acest eveniment important.

La data de 27 martie 2022, în intervalul orar 11.00 – 18.00, în sensul giratoriu dintre Palatul Culturii şi intrarea dintre Hotel Moldova a Palas Mall, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Iaşi desfăşoară campania de informare „Ziua Poliţiei Române”.

Astfel, duminică vă aşteptăm la Palas Mall Iaşi, cu un detaşament de tehnică al Poliţiei Ieşene, format din autospeciale de intervenţie, laboratorul criminalistic, autospeciala Biroului pentru Protecţia Animalelor şi autospeciale rutiere.

Câinii poliţişti vor prezenta exerciţii demonstrative, sub coordonarea instructorilor, iar luptătorii S.A.S. (mascaţii) vă vor prezenta echipamentul şi armamentul folosit în misiuni şi exerciţii specifice situaţiilor de risc în care intervin.

În cadrul evenimentului, cei interesați vor primi informații de la specialiştii în resurse umane cu privire la admiterea în unitățile de învățământ ale Ministerului Afacerilor Interne.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments