„Nu poți face o activitate pe corpul uman, mai ales pe creierul uman dacă nu ești credincios. Că te apropii de organul cel mai aproape de Dumnezeu.
Credința este în creier. S-au făcut anumite cercetări: în mijlocul creierului s-a descoperit un centru – nu este pur pentru religie, dar este un centru care acumulează emoțiile sufletului uman și acestei credințe.
Există acest centru care cu metodele actuale îl pun și vibrează ca și o inimă, în mijlocul creierului. În momentele de slujbă, când se ascultă Evanghelia, vibrează.”, a declarat prof. dr. Vlad Ciurea.
Neurochirurgul a argumentat afirmațiile cu privirea existenței acestui centru emoțional-spiritual din creierul uman.
„Mai mult, s-a făcut un lot de măicuțe care au fost studiate pe cea ce se numește RMN funcțional, un RMN care arată funcțiile creierului care se desfășoară, se mișcă. Și ele erau la repetate și repetate rugăciuni pe care știm că le fac măicuțele…
S-au făcut asemenea studii și s-a arătat pe RMN funcțional că există centri ai credinței în creierele acelor măicuțe, care vibrau în mod total.”, a mai explicat neurochirurgul.