La inceputul acestei saptamani, un nou scandal a izbucnit pe scena politica ieseana. De data asta in interiorul filialei judetene a PMP.
Dupa ce in cadrul unei sedinte Consiliului Executiv Național al PMP prezidata de Cristian Diaconescu, Petru Movila a fost declarat incompatibil cu functia de presedinte de filială după ce a sustinut doua motiuni care nu au fost sustinute la nivelul partidului, functia acestuia fiind vacantată, iar in locul acestuia a fost numit presedinte interimar consilierul judetean Adrian Acostoaie.
In cursul zilei de ieri, Eugen Tomac, a anunţat excluderea din partid a lui Cristian Diaconescu şi a adăugat că o decizie în acest sens a fost luată de Colegiul Naţional al partidului. Acelasi Colegiu National a invalidat deciziile Consiliului Executiv Național al PMP, inclusiv cea prin care locul lui Petru Movila la conducerea filialei PMP Iasi era luat de interimarul Adrian Acostoaie.
La prima vedere se parea ca lucrurile au fost clarificate si presedinte al filialei judetene a PMP Iasi este in continuare Petru Movila.
Dar la o privire mai atenta aceasta pare „o victorie de etapa” tinand cont ca in acest moment exista o actiune in justitie depusa de Cristian Diaconescu prin care acesta solicita invalidarea alegerilor in urma carora Eugen Tomac a fost ales presedinte PMP, judecatorii stabilind un nou termen in respectivul proces pentru data de 20 mai 2022.
Si daca mai adaugam ca pana la o decizie definitiva si irevocabila in acest proces in Registrul partidelor politice de la Tribunalul București in dreptul Partidului Mișcarea Populară ultima modificare este aceea din data de 01.09.2021 ramasa definitiva prin neapelare la 16.09.2021, potrivit referatului întocmit de compartimentul Registratură al Secţiei a IV-a Civile a Tribunalului Bucureşti din data de 19.10.2021, in care presedinte ales al PMP apare ca fiind Cristian Diaconescu…”Chibitii” ar trebui sa isi pregateasca pungile de seminte sau de fistic prajit si berile – la PET de 3 litri sau la sticle de 0.33 (fiecare dupa buget) pentru ca se anunta „un meci” care cu siguranta va avea prelungiri…