Starea de alertă se încheie după 8 martie. Lista principalelor măsuri și restricții care dispar pentru firme și persoane fizice

0
155

Starea de alertă ar urma să se încheie în curând, potrivit unor declarații date în urmă cu câteva momente de președintele statului, în conferință de presă. România a intrat pe 16 martie 2020 în stare de urgență, pe fondul declanșării pandemiei de COVID-19, iar după două luni s-a făcut tranziția la starea de alertă, care a continuat până în prezent. Efectele ridicării stării de alertă sunt multiple, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoanele juridice, fiind o mulțime de măsuri și restricții care fuseseră dispuse temporar, doar pe perioada cât această stare era aplicabilă pe teritoriul României.

Epidemia de COVID-19 se află pe o pantă descendentă accelerată, iar valul 5 este aproape de a se încheia. Este momentul, deci, să luăm noi decizii legate de gestionarea aceste situaţii, decizii cu un impact major pentru viitor. Am convocat astăzi o şedinţă de evaluare cu toţi responsabilii din domeniu, în urma căreia am hotărât să nu mai prelungim dincolo de 8 martie starea de alertă instituită în România„, a declarat mai devreme șeful statului.

Cea mai recentă prelungire a stării de alertă fusese făcută prin HG 171/2022, oficializată în 4 februarie, pentru a acoperi perioada 7 februarie – 8 martie 2022.

Efectele ridicării stării de alertă sunt multiple, atât pentru persoane fizice, cât și pentru persoanele juridice, fiind o mulțime de măsuri care fuseseră dispuse temporar, doar pe perioada cât această stare era aplicabilă pe teritoriul României. Niciuna dintre măsurile existente pe perioada stării de alertă nu își va înceta, totuși, aplicabilitatea imediat ce starea este ridicată, deoarece termenele lor de aplicare primiseră perioade de tranziție până la încetarea lor efectivă. În schimb, în ceea ce privește restricțiile care operau până acum – majoritatea legate de funcționarea afacerilor, ele ar urma să fie ridicate automat (în cazul în care autoritățile nu vin între timp cu modificări legislative).

Efecte generate de ridicarea stării de alertă, importante pentru persoanele fizice:

  • actele personale expirate pe perioada stării de alertă se mai pot folosi doar până în iunie;
  • după 30 de zile de la terminarea stării de alertăprocesele civile și penale se vor desfășura din nou după regulile obișnuite;
  • dispare interdicția de debranșare de la apă, canal și salubritate;
  • liberele de care beneficiază părinții copiilor de până la 12 ani atunci când se suspendă cursurile se mai acordă până la sfârșitul anului școlar 2021-2022 (luna iunie), în cazul în care autoritățile nu modifică până atunci cadrul legal aferent;
  • consultațiile medicale pentru cei bolnavi de COVID-19 nu se mai acordă și celor neasigurați de la sfârșitul lunii martie;
  • medicii de medicină generală și cei cu specialități clinice și paraclinice nu mai pot oferi asistență medicală în afara specialității pe care o deţin persoanelor diagnosticate cu COVID-19.
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments