Adrian Corduneanu, unul din cei mai cunoscuţi interlopi din Iaşi, a fost reţinut marţi, 12 aprilie, pentru şantaj, după ce ar fi cerut o suma de bani de la reprezentantul unei firme.
Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Iaşi, cu sprijinul luptătorilor SAS au efectuat marţi o percheziţie domiciliară pe raza municipiului Iaşi în cadrul unui dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de şantaj.
Surse judiciare au precizat că bărbatul, în vârstă de 43 de ani, bănuit de comiterea faptei este cunoscutul interlop ieşean Adrian Corduneanu, el fiind condus la sediul Poliţiei pentru audieri.
Potrivit cercetărilor, acesta ar fi solicitat, prin folosirea de ameninţări de la reprezentantul unei firme suma de 1.000 de euro şi ar fi primit 2.000 lei.
”În baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reţinut de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale pentru 24 de ore şi introdus în Arestul IPJ Iaşi”, se arată într-un comunicat al Poliţiei judeţului Iaşi.