Plenul Consiliului Județean, reunit în ședință extraordinară, a aprobat astăzi depunerea proiectului „Reabilitarea și Modemizarea Imobilelor cu Numere cadastrale 161496 și 161497, situate în str. Cuza Vodă nr.29, în care își desfasoară activitatea Filarmonica Moldova lași”, pentru finanțare prin PNRR, Componenta 5 Valul Renovării. Apelul de proiecte s-a deschis astăzi pe principiul primul venit, primul servit. Valoarea maximă eligibilă este de 21.706.379,83 lei fără TVA.
“Este cea mai bună variantă de finanţare cu fonduri europene identificată până acum, astfel încât să putem relua lucrările care au fost abandonate în urmă cu 10 ani. Iaşul cultural a avut doar de pierdut din 2013, de când accesul spectatorilor în Sala mare de concerte a Filarmonicii, care are o acustică inegalabilă, a fost interzis. Le mulţumesc artiştilor că, în pofida neajunsurilor, au susţinut în continuare concerte la cel mai înalt nivel, chiar și în spații mai puțin convenționale. Este o prioritate pentru noi ca această clădire, în care s-a scris istorie pe acordurile muzicii clasice,să fie salvată şi redată publicului. Un scenariu realist este că în acest an vom avea și finanțarea și un câștigător al licitației de execuție a lucrărilor. Ne vom asigura că Filarmonica Moldova poate rămâne şi peste generaţii un reper cultural al Iaşului’’, a declarat președintele Consiliului Județean Costel Alexe.
Tot în ședința extraordinară de astăzi a fost aprobată organizarea la Iași de către Consiliul Județean, în perioada 14-15 aprilie 2022, a Forumului Transfrontalier – oportuniăți pentru accesarea fondurilor europene prin Programul Operational Comun România — Republica Moldova 2021-2027.
‘’Având în vedere buna relație de cooperare dintre județul Iași și unitățile administrativ-teritoriale din Republica Moldova, cu care Consiliul Județean Iași are încheiate 22 de acorduri de cooperare, dar și ca urmare a solicitărilor venite din partea partenerilor, am inițiat demersurile privind organizarea acestui forum. Consiliul Județean își dorește să ofere modele de bună practică, astfel încât să putem identifica proiecte comune pentru a accesa fondurile disponibile. Acest forum este încă o piatră la temelia relațiilor de colaborare între unitățile administrative române și cele din Republica Moldova. Împreună putem contribui la dezvoltarea comunităților noastre’’, a afirmat președintele CJ, Costel Alexe.