Elena Udrea merge 6 ani la pușcărie în Dosarul „Gala Bute”. Decizie definitivă

0
151

Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca nefondate contestațiile în anulare ale PÎCCJ și a condamnaților împotriva deciziei 93 din 2018 în Dosarul „Gala Bute”.

Decizia a fost luata cu majoritate și este definitivă.

Elena Udrea are de executat șase ani de închisoare.

ÎCCJ a condamnat-o definitiv pe fostul ministru Elena Udrea la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită şi abuz în serviciu, decizia fiind pronunțată pe data de 5 iunie 2018.

Un complet de cinci judecători de la Instanţa supremă a respins apelul declarat de Udrea şi de către ceilalţi inculpaţi, fiind menţinută sentinţa dată de instanţa de fond.

În plus, judecătorii au admis în parte apelul declarat de Rudel Obreja, în cazul acestuia fiind contopită pedeapsa de la instanţa de fond cu o alta dată de Curtea de Apel Bucureşti, însă rămâne cu o condamnare de 5 ani închisoare cu executare.

Celelalte pedepse în dosar sunt:

Tudor Breazu, administratorul terenurilor de la Nana deţinute de Elena Udrea – 3 ani de închisoare cu executare;

Ştefan Lungu, fost consilier al Elenei Udrea – 1 an şi 6 luni cu suspendare;

Gheorghe Nastasia, fost secretar general în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului – 4 ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere;

Ana Maria Topoliceanu, fost director al Companiei Naţionale de Investiţii – 3 ani de închisoare cu suspendare

Dragoş Marius Botoroagă, administratorul unei firme – 2 şi 6 luni cu suspendare.

Fostul ministru al Economiei Ion Ariton a fost achitat pentru acuzaţiile de participaţie improprie la abuz în serviciu şi folosire a influenţei în scopul obţinerii de foloase necuvenite.

De asemenea, completul de cinci judecători a menţinut şi decizia instanţei de fond pe latură civilă.

Astfel, Elena Udrea trebuie să plătească aproape 3 milioane de euro, respectiv 8.116.800 lei cu titlu de despăgubiri civile, către Autoritatea Naţională pentru Turism şi să achite 600.000 de euro către martorul Corin Boian şi 300.000 de euro către martorul Adrian Gărdean.

În plus, instanţa a dispus confiscarea în folosul statului de la Udrea a sumelor de 695.367 lei şi 296.076 lei.

Instanţa a mai dispus ca Rudel Obreja să plătească în solidar cu partea responsabilă civilmente, SC Euro Box Promotion SRL (fostă SC Europlus Computers SRL), către Ministerul Finanţelor, prin ANAF, suma de 737.507 lei cu titlu de despăgubiri civile. Totodată, i se confiscă suma de 3.000.000 lei.

 

Acuzațiile procurorilor DNA

 

Potrivit DNA, Udrea a coordonat un sistem prin care persoanele cele mai apropiate ei, şi anume Lungu, Topoliceanu, Nastasia şi Breazu, au primit, cu ştiinţa sa, sume de bani de la reprezentanţii unor societăţi comerciale pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de ministerul pe care îl conducea.

Anchetatorii spun că sumele obţinute au intrat fie nemijlocit în patrimoniul Elenei Udrea (în numerar ori prin plata unor bunuri şi servicii), fie în patrimoniul unor persoane indicate de aceasta (Organizaţia Bucureşti a PDL şi Rudel Obreja).

Udrea mai este acuzată că a determinat alţi funcţionari din minister să îşi încalce atribuţiile cu prilejul achiziţiei de servicii de publicitate la „Gala Bute”, prejudiciind bugetul instituţiei şi creând un folos necuvenit pentru Rudel Obreja.

 

Minuta deciziei ÎCCJ de joi, 7 aprilie

 

3089/1/2018 – Cu majoritate, Respinge, ca nefondate, contestațiile în anulare formulate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Direcția Națională Anticorupție şi condamnaţii Udrea Elena Gabriela, Breazu Liberiu Tudor, Nastasia Gheorghe şi Obreja Rudel împotriva deciziei penale nr. 93 din data de 5 iunie 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 2303/1/2017.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments