Iașul va avea încă un parc industrial la Holboca

0
176

Marius Sorin Dangă, vicepreședinte al Consiliului Județean Iași, a semnat astăzi contractul de achiziție publică a serviciilor de proiectare, faza Plan Urbanistic Zonal, pentru Parcul Industrial Holboca. Câştigătorul licitaţiei este S.C. TOTAL BUSINESS LAND SRL, cu sediul în Alba Iulia, iar valoarea contractului este de 149.990 lei fără TVA. Serviciile constau în Studiu topografic, Studiu pedologic, Studiu de oportunitate, Documentaţii suport necesare obţinerii avizelor solicitate prin certificatul de urbanism şi Documentația PUZ.

“Suntem într-un moment important pentru Consiliul Județean, în condițiile în care de la începutul mandatului am stabilit ca prioritate implicarea CJ în structurile de sprijinire a afacerilor, atât prin asigurarea finanțării Parcului Industrial de la Lețcani, care astăzi este în execuție, cât și prin identificarea de noi locații pentru parcuri industriale. Următorul pas a fost acela de a ne consulta cu primarii pentru a identifica astfel de locații, iar Primăria Holboca este una dintre cele care au venit în întâmpinarea noastră. Și iată-ne, astăzi, la momentul în care facem primii pași pentru edificarea Parcului Industrial Holboca”, a declarat Marius Sorin Dangă, vicepreședinte al CJ.

Viitorul Parc Industrial va fi construit pe un teren de 30 de hectare primit de Consiliul Judeţean în administrare de la Consiliul Local Holboca. Pe acest amplasament, situat în apropiere de DJ 248 D, vor fi construite o clădire administrativă, hale de producţie şi depozitare, zone verzi şi infrastructura de drumuri, apă, gaz şi electricitate.

“Avem în toată țara genul acesta de proiecte și ne bucurăm că putem să aducem expertiza noastră și la Iași. Sperăm într-o colaborare de succes’’, a spus Florin Tănase, manager de proiect.

Termenul de livrare a serviciilor de proiectare faza PUZ pentru Parcul Industrial Holboca este de 3 luni, de la data ordinului de începere.

3 1 vote
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments