Sâmbătă, 16 aprilie 2022, în ajunul marii sărbători a Intrării Domnului în Ierusalim (Floriile), Protopopiatele 1, 2 şi 3 Iaşi vor organiza la Iaşi Pelerinajul de Florii la care vor participa preoţi şi credincioşi mireni din Arhiepiscopia Iaşilor.
Pelerinajul va începe la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” – Bărboi şi se va desfăşura pe traseul – Biserica „Sfântul Sava” – Mănăstirea „Sfinţii Trei Ierarhi” – Catedrala Mitropolitană din Iaşi.
Momentele principale ale pelerinajului:
§ Ora 15:30 – la Biserica Bărboi va fi săvârşită Slujba Vecerniei şi sfințirea ramurilor de salcie, care vor fi apoi oferite credincioșilor prezenți;
§ Ora 17:00 – plecare în procesiune de la Biserica Bărboi spre Catedrala Mitropolitană din Iaşi, unde participanţii la pelerinaj vor fi întâmpinaţi de Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei.
Totodată, în Arhiepiscopia Iaşilor vor avea loc pelerinaje şi în alte oraşe de pe cuprinsul eparhiei, astfel:
- la Paşcani, sâmbătă, 16 aprilie 2022, începând cu ora 12.00, de la Catedrala „Pogorârea Duhului Sfânt”;
- la Hârlău, sâmbătă, 16 aprilie 2022, începând cu ora 13.00, de la Biserica „Sfântul Nicolae”;
- la Dorohoi, sâmbătă, 16 aprilie 2022, începând cu ora 13.00, de la Biserica „Învierea Domnului”;
- la Piatra Neamţ, sâmbătă, 16 aprilie 2022, începând cu ora 13.30, de la biserica Parohiei Mărăţei 1;
- la Târgu Neamţ, sâmbătă, 16 aprilie 2022, începând cu ora 15.00, de la Biserica „Sfântul Haralambie”;
- la Darabani, sâmbătă, 16 aprilie 2022, începând cu ora 16.00, de la Biserica „Sfântul Nicolae”;
- la Botoşani, duminică, 17 aprilie 2022, începând cu ora 14.00, de la Biserica „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel”.