Primarul Mihai Chirica si-a prezentat raportul de activitate pe anul 2021. Vezi care au fost principalele realizări

0
233

Raportul de activitate al primarului pentru anul 2021 a fost prezentat Consiliului Local. Vă invităm să îl citiți pe site-ul Primăriei Municipiului Iași: https://bit.ly/3uB8QII.

Iată mesajul primarului Mihai Chirica:

„Dragi ieșeni,

Anul 2021 a fost unul dificil, dar plin de învățăminte. Pandemia de COVID-19 ne-a demonstrat, încă o dată, cât de importante sunt responsabilitatea și solidaritatea într-o comunitate. Îmi exprim recunoștința fiindcă în proporție covârșitoare ați respectat recomandările autorităților medicale, limitând astfel numărul infectărilor cu noul coronavirus.

De asemenea, Primăria Municipiului Iași vă mulțumește pentru că ați ajutat la modernizarea orașului nostru și în anul 2021. Prin plata taxelor și impozitelor locale ați contribuit la constituirea bugetului local care – alături de fondurile europene – ne-a permis să finalizăm o serie de proiecte importante și să demarăm altele noi. Iașul a continuat să funcționeze în anul 2021 în parametri normali, recuperând întârzierile din 2020 în toate domeniile. Dovezi că Iașul și-a revenit sunt atât rezultatele bune din economie, proiectele derulate de Primăria Municipiului Iași, dar și de alte instituții (Consiliul Județean, universități, spitale, companii private), cât și cuvintele foarte frumoase despre Iași rostite de cei care au vizitat orașul nostru!

După cum am mai arătat, în perioada 2016 – 2021 fondurile nerambursabile atrase de Primăria Municipiului Iași au depășit pragul de un miliard de lei. Nu este vorba de o simplă statistică, ci de rezultate concrete ale fondurilor europene, care se văd și duc la creșterea calității vieții ieșenilor.

O parte importantă a acestor rezultate s-au concretizat în ultimul an.

În domeniul infrastructurii și transportului public verde, modern, inteligent, am finalizat liniile de tramvai din zona Pădurii și am continuat în Zona Industrială și Dancu; avem deja 16 tramvaie PESA noi, iar celelalte 16 Bozankaya sunt în curs de livrare și de omologare; am semnat un contract pentru 20 de autobuze electrice Solaris de 12 metri și unul pentru 24 de autobuze electrice de 10 metri; suntem în curs de lansare a unui sistem de e-ticketing.

Încurajăm mobilitatea urbană verde prin proiectul Iași VeloCity, care include 50 de stații de îmbarcare și închiriere, 813 biciclete inteligente mecanice, 37  biciclete inteligente electrice și 80 de triciclete pentru seniori și pentru persoanele cu dizabilități.

În privința mediului, continuăm lucrările de creare a unei zone de agrement în C.A. Rosetti și a patru oaze de verdeață în cartiere.

Educația este prioritară, iar din fonduri europene construim grădinițe în Dacia și Bucium, și modernizăm Grădinița PP13, modernizăm campusul Colegiului Tehnic „Gheorghe Asachi” și creăm un centru multifuncțional în zona Cicoarei.

În ceea ce privește serviciile publice, continuăm modernizarea sistemului de termoficare, am finalizat o primă etapă a programului de modernizare a rețelei de iluminat public și am început reabilitarea energetică a Spitalului de Recuperare.

Nu în cele din urmă, am finalizat lucrările de reabilitare la Mănăstirea Frumoasa și Palatul Braunstein, și continuăm lucrările la Muzeul de Istorie Naturală și Baia Turcească.

Toate aceste investiții cu fonduri europene sunt completate de numeroase investiții din bugetul local, printre care amintesc: un program de modernizare a circa 140 de străzi; 1.250 de sisteme digitale pentru centrele de educație online (pentru marea majoritate a sălilor de curs din municipiu), 3.000 de tablete și 1.530.000 măști chirurgicale pentru elevi; consolidarea Liceului „Dimitrie Cantemir”; construirea de săli de sport pentru școli (în desfășurare fiind la Școala Gimnazială „Ion Creangă”); construirea unei grădinițe în zona Codrescu – fosta policlinică; modernizarea și extinderea Creșei nr. 1; 17 terenuri de sport pentru unitățile școlare modernizate în 2020 – 2021 și încă 21 în lucru; 28 de spații de joacă în curs de finalizare etc.

Viziunea noastră – obiectivul nostru fundamental este ca Iașul să își consolideze statutul de metropolă care generează dezvoltare în Zona Metropolitană, în Județul Iași și în întreaga Regiune de Nord – Est. Avem toate atuurile pentru a atinge rapid și acest obiectiv: populație tânără, universități și institute de cercetare, o forță de muncă tânără și bine pregătită, unul dintre cele mai active și performante medii de afaceri în noile industrii bazate pe inteligență și inovare tehnologică.

Sigur, toate aceste atuuri trebuie completate de o serie de investiții pe care noi, alături de autoritățile centrale, suntem obligați să le demarăm, în special autostrăzile, șoselele de centură și modernizarea în continuare a Aeroportului Internațional, stadionul și sala polivalentă, dar și de creșterea calității vieții, astfel încât oamenii – ca și companiile – să fie motivați să rămână aici.

Nu e ușor, dar putem spune că suntem pe drumul cel bun!

Vă mulțumesc pentru încredere!”

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments