Proiectul celor 200 de case din Bucium a fost din nou amânat din cauza problemelor de trafic

0
288

Proiectul celor peste 200 de locuințe din zona Bucium a fost scos de pe ordinea de zi a ședinței Consiliului Local din 31 martie, la fel cum s-a întâmplat și în luna februarie. Proiectul a fost retras la capătul unor discuții prelungite în plen, principala problemă a investiției vizând posibila supraaglomerare a circulației rutiere pe str. Trei Fântâni și șos. Bucium.

Investiția a stârnit polemici în plen în contextul în care unii dintre consilieri au susținut că investiția poate fi demarată doar sub una dintre următoarele condiții:

  • după începerea lucrărilor de modernizare a șos. Bucium
  • după începerea lucrărilor la varianta de drum de-a lungul râului Vămășoaia

Aceste două condiții au fost formulate în cadrul Comisiei de urbanism în ideea de a asigura un trafic fluent spre viitorul ansamblu de vile. Condițiile au stârnit controverse în plen: primarul și unii consilieri au considerat că sunt ilegale, alții au susținut opusul. În cele din urmă, la propunerea primarului, proiectul a fost retras, conform apix.ro,  de pe ordinea de zi și urmează a reintra în plen în momentul în care va exista certitudinea că vor începe lucrările de modernizare a șos. Bucium: dacă nu ar fi fost scos de pe ordinea de zi, cel mai probabil proiectul ar fi fost respins.

  • Proiectul prevede amenajarea a peste 200 de locuințe individuale într-un complex rezidențial desfășurat pe un teren de 12 hectare care află la circa 1,5 km de zona Plopii fără Soț din Bucium. Planul Urbanistic Zonal va fi reintrodus, probabil, pe ordinea de zi a plenului CL în una dintre ședințele viitoare.
  • Terenul a fost împărţit în două unităţi teritoriale de referinţă, cu regim de înălţime similar (trei sau patru niveluri). „Accesul autovehiculelor la zona studiată se face de pe aleile adiacente ce fac legătura cu str. Narciselor prin intermediul străzilor Ştefan Octavian Iosif şi Plopii fără Soţ cu şoseaua Bucium”, se arată în proiectul de PUZ. Beneficiarul planului urbanistic este un om de afaceri britanic (Mark James Urwin).
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments