Războiul dintre Prefectură şi Primărie privind parcările de reşedinţă din municipiul reşedinţă de judeţ are un prim efect: încheierea contractelor este sistată.
Anunţul e făcut de reprezentanţii municipalităţii pietrene: „Procedura de contractare a parcărilor de reședință în Municipiul Piatra-Neamț este momentan BLOCATĂ de acțiunea în instanță a Instituției Prefectului Județului Neamț!
Prin urmare, suntem nevoiți să sistăm încheierea contractelor cu cetățenii pentru utilizarea locurilor de parcare. Vom continua să primim cereri la sediul Primăriei Piatra-Neamț și on-line de la cetățenii care doresc să le depună, dar până la finalizarea acțiunii în instanță nu vom putea încheia contracte, iar acest lucru se va putea întâmpla condiționat de decizia instanței.
Vă mulțumim pentru înțelegere!”, se menţionează în comunicatul de presă al Primăriei.
Reamintim că Prefectura a atacat în instanţă hotărârea de CL prin care s-a „consfinţit” trecerea parcărilor în administrarea directă a primăriei. În consecinţă, hotărârea a fost suspendată iar parcările au rămas… în aer.