Cum era de aşteptat, în condiţiile unei concurenţe extrem de reduse, media de amitere în sesiunea din aprilie 2022 la Şcoala de Agenţi de Poliţie ”Vasile Lascăr” Câmpina a fost mică în comparaţie cu anii anteriori.
6.80 este cea mai mică medie de admitere pentru sesiunea organizată în aprilie, iar cea mai mare notă a fost de doar 8.80, în condiţiile în care în anii anteriori erau candidaţi care intrau cu punctaj maxim, iar ultima medie era cu mult peste 7.
Rezultatele pot fi văzute aici: scoalapolitie.ro
A fost o sesiune specială, cu un număr foarte mic de participanţi la examen. 3600 de tineri s-au înscris, dar 30 la sută dintre aceştia nu au obţinut o notă de trecere la probele sportive, astfel că la proba scrisă au intrat în sala de concurs doar 2476 de candidaţi care au concurat pe 1340 de locuri.
Concurenţa redusă, nici doi pe loc, a dus la rezultate slabe la finalul concursului.
Potrivit reprezentanţilor unităţii de învăţământ, în această sesiune au fost admise doar 210 fete.
În septembrie 2021 nu mai puţin de 9.756 de tineri şi-au depus dosarele de înscriere, fiind ulitma sesiune de admitere când examenul pentru şcolile postliceale din subordinea MAI era organizat în forma clasică: test grilă la limba română şi limbă străină.
Anul acesta, candidaţii au avut de răspuns şi la întrebări privind legislaţia specifică MAI, Codul Penal şi legislaţie europeană.
În plus, rezultatul obţinut la proba sportivă a fost notat cu punctaj de la 1 la 10, iar rezultatul a contat în proporţie de 50 la sută la media finală.