Sesizari penale si amenzi pentru deseurile depozitate in spatii necorespunzatoare la Iasi

0
88

Verificarea unei sesizări de pe raza unei comune din zona metropolitană a  municipiului  Iaşi s-a finalizat cu aplicarea a patru sancțiuni contravenționale principale, o sancțiune contravențională complementară şi formularea a doua sesizări penale.
„Astfel, administrația publică locală a fost sancționată cu amendă de 30000 lei pentru neîntocmirea documentelor privind transportul de deşeuri şi i-a fost formulată o sesizare penală pentru eliminarea deşeurilor în spații neautorizate.
Unui operator economic cu activitate în domeniul fabricării mobilei i s-au aplicat trei sancțiuni contravenționale în valoare totală de 75000 lei şi suspendarea activității până la obținerea autorizației de mediu pentru: nerespectarea prevederilor privind protecția aerului înconjurător, funcționarea fără autorizație de mediu, nerespectarea obligației legale de colectare separată a deşeurilor. De asemenea, pentru  fapta de îngropare/elimnare deşeuri în spații neautorizate s-a formulat sesizare penală”, a transmis Garda de Mediu Iasi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments