Avantajele alegerii unei locuințe într-un ansamblu de tip mixed-use, aproape de centrul orașului

0
81

Nu mai e niciun dubiu că secolul 21 este secolul orașelor, indiferent de localizarea geografică de pe glob. Marea provocare a vremurilor noastre este să găsim un echilibru între procesul de dezvoltare urbană, economică și socială necesare unei lumi moderne și grija față de mediul înconjurător pe termen lung.

Fie că vorbim despre orașe verzi în care integrarea spațiilor verzi devine o componentă esențială a oricărui proiect imobiliar, fie că vorbim despre soluții sustenabile precum sursele regenerabile de energie sau modalități inovatoare de planificare urbană precum conceptul “cartierului 15 minute”, este important să rămânem deschiși la inovație și să continuăm să căutăm soluții care să susțină dezvoltarea sănătoasă a orașelor noastre.

Silk District, proiectul mixed-use dezvoltat în Iași de Prime Kapital, aduce numeroase beneficii orașului și locuitorilor săi. Prin revitalizarea unui fost sit industrial aflat în paragină, proiectul fructifică avantajele zonei, încurajând totodată dezvoltarea ei. Regenerarea urbană prin proiecte de tip brownfield este foarte importantă întrucât ajută la îmbunătăţirea standardului de viaţă al comunităţilor din jur.

Proiectele mixed-use creează, cel mai adesea, comunități pietonale cu impact pozitiv asupra economiei locale și cu beneficii pentru locuitori, angajați dar și vizitatori. Scopul acestor tipuri de proiecte este de a crea un așa-zis „oraș în oraș”, o comunitate ce se formează în jurul locurilor de muncă, școlilor, grădinițelor, magazinelor etc., oferindu-le locuitorilor o resursă limitată în orașele moderne: timp.

Prin încorporarea de funcții multiple, complementare, proiectul își propune să dezvolte o comunitate ce le permite cetățenilor să integreze viața personală cu cea profesională și cu cea socială, promovând astfel echilibrul. Silk District va oferi ieşenilor toate funcţiunile de care au nevoie zilnic: locuinţe, birouri, supermarket, magazine, restaurante, spaţii verzi vaste, centre comunitare, un cartier pentru pietoni unde nu vor circula maşini, săli de fitness, etc. Zonele de birouri clasa A vor fi conectate prin zone pietonale cu zonele rezidenţiale și cu cele de servicii și astfel va fi asigurat accesul facil la restaurante, terase, parc, magazine etc. Prin implementarea de spații pietonale și destinații comerciale și de agrement, proiectul va reduce traficul și poluarea.

În Silk District, viitorii locatari vor avea posibilitatea de a ajunge la locul de muncă, de a-și face cumpărăturile, de a-și lăsa copiii la grădiniță sau la școală sau de a se bucura de diferite locuri de agrement și de socializare la o distanță de câteva minute de mers pe jos sau cu bicicleta de casă.

Totodată, fiind localizat aproape de centrul orașului și deservit de o infrastructură foarte bună și de conexiuni la toate cartierele orașului prin rețeaua de transport urban, Silk District le va permite locatarilor să se deplaseze ușor către punctele de interes ale Iașului și să își folosească cât mai puțin mașinile.

Mai multe detalii despre Silk District pot fi găsite pe site-ul https://silkdistrict.ro/

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments