Criminal feroce, eliberat din arest după o gafă uriașă a procurorului de caz. Bărbatul și-a măcelărit soția cu 15 lovituri de cuțit

0
125

Un criminal din Girurgiu care, în luna februarie, și-a ucis iubita cu 15 lovituri de cuțit, a fost eliberat din arest în urma unei erori a procurorului de caz. Ucigașul umblă liber și nu mai poate fi încarcerat decât după ce instanța îl va condamna definitiv.

Ionel Dănăcică, în vârstă de 45 de ani, a fost arestat preventiv, pentru omor, la începutul lunii februarie. Acesta a fost acuzat că, în urma unei crize de gelozie, și-a ucis soția care hotărâse să pună punct căsniciei.

Decis s-o omoare, Dănăcică a chemat-o pe femeie să-și ia hainele din fostul apartament conjugal, iar când aceasta a ajuns, însoțită de cumnata ei, a luat cu un cuțit de bucătărie și a început s-o lovească.

După ce a lăsat-o într-o baltă de sânge, individul a fugit de acasă și a fost prins, ulterior, de polițiștii IPJ Giurgiu.

Timp de două luni, bărbatul a stat în arest preventiv. După expirarea celui de-al doilea mandat, procurorul Aurelian Filip a omis să ceară prelungirea mandatului de arestare preventivă, în termen de cinci zile. Acesta ar fi întârziat cu o zi, motiv pentru care magistrații Tribunalului Giurgiu s-au văzut obligați să-l elibereze pe criminal.

„ … constată decăderea procurorului din exerciţiul dreptului de a depune propunerea de prelungire a duratei arestului preventiv al inculpatului Dănăcică Ionel şi nulitatea absolută a referatului nr. 60/P/2022 din data de 01.04.2022, înregistrat pe rolul Tribunalului Giurgiu la data de 04.04.2022. Constată că măsura arestului preventiv luată faţă de inculpatul Dănăcică Ionel va înceta de drept la data de 05.04.2022 ora 00:00”, au decis magistrații Tribunalului Giurgiu, în data de 4 aprilie.

A fost sesizată Inspecția Judiciară

Referitor la acest incident, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Giurgiu a declarat, pentru Gândul, că în cazul procurorului Aurelian Filip a fost anunțată Inspecția Judiciară pentru  cerceta condițiile în care s-a ajuns în această situație și eventuala tragere la răspundere a persoanelor vinovate.

Nu este pentru prima dată când numele procurorului Aurelian Filip face obiectul unui scandal public. În anul 2005, perioadă în care era procuror DIICOT, ar fi petrecut Revelionul în Elveția, alături de un bărbat acuzat de trafic de persoane pe care îl cerceta.

Ulterior, dosarul la care munciseră o mulțime de polițiști specializați în combaterea criminalității organizate ar fi fost clasat.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments