Educație împotriva abuzului sexual pentru 10.000 de copii și părinți din mediul rural

0
62
Circa 10.000 de copii și părinți din mediul rural, acolo unde informațiile despre abuzurile sexuale și conștientizarea acestei probleme sunt la un nivel scăzut, vor face parte din proiectul „JUSTinACT- Justiție, acțiune socială și consolidarea capacității civile pentru combaterea abuzului sexual asupra copiilor”, lansat de World Vision România. 
Scopul principal al proiectului este combaterea abuzului sexual asupra copilului prin creșterea nivelului de conștientizare a publicului privind drepturile copiilor și a capacității unor segmente-cheie (profesori și părinți) de a identifica diferitele forme de abuz la adresa copiilor.

Conform comunicatului, proiectul își propune să formeze 300 de specialiști pentru a aborda astfel de cazuri. „Vor fi operaționalizate două centre regionale (în Cluj și Iași) care vor oferi servicii de prevenție și asistență socială, precum și instruire pentru combaterea abuzului asupra copiilor și tinerilor”, potrivit sursei citate.

În anunț apare că va fi monitorizat modul în care sunt prezentate în mass-media și se derulează procedurile judiciare în 10 cazuri de violență sexuală asupra minorului. De asemenea, vor fi realizate ghiduri de bune practici și de jurisprudență în privința acestor infracțiuni, care vor fi distribuite jurnaliştilor şi autorităților judiciare din România.

Potrivit datelor Consiliului Superior al Magistraturii, „în fiecare an crește cu o cincime numărul minorilor violați, în raport cu anul precedent. Astfel, în ultimii trei ani, numărul fetelor violate a urcat cu 24%: de la 170 de cazuri raportate în anul 2019 până la peste 221 în anul 2021. Numărul cazurilor de băieţi violați a crescut cu 70%: de la 36 în anul 2019 la 61 în anul 2021”, după cum apare în comunicat.

În comunicat este precizat că a crescut cu 60% numărul minorilor implicați ca victime ale agresiunilor sexuale: de la 93 de minori acum trei ani, la 138 minori în anul trecut.

Pornografia infantilă înregistrează cea mai mare creștere, anunță World Vision România. Dacă în anul 2019 numărul minorilor victime ale acestei infracțiuni a fost de 67, anul trecut numărul a fost de trei ori mai mare, potrivit sursei menționate. „Este de remarcat că o șesime din victime sunt băieți, numărul lor crescând de la an la an”.

Avem, pe de-o parte, percepția publică asupra violenței sexuale îndreptate împotriva fetelor minore; în special în unele comunități rurale, aceste acte nu sunt întotdeauna considerate drept ceea ce sunt, respectiv infracţiuni deosebit de grave. Prin acest proiect ne dorim schimbarea mentalităţilor prin educaţie şi acces la informaţii. Peste 10.000 de persoane vor afla care sunt efectele abuzului sexual, de orice natură ar fi acesta, asupra victimei, precum și consecințele juridice ale acestor infracțiuni.”, spune Mihaela Nabăr, director executiv al World Vision România.

Proiectul este derulat de Fundația World Vision România în parteneriat cu asociațiile Vedem Just și Ecpat Norvegia, cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments