O delegație formată din reprezentanți de la câteva zeci de Ambasade a vizitat astăzi mai multe obiective din județul Iași

0
102

Prefectul Bogdan Cojocaru a însoțit delegația pe tot parcursul zilei.

Această vizită organizată de Ministerul Afacerilor Externe reprezintă o uriașă oportunitate pentru județul nostru. Să ai ambasadori din atât de multe țări dispuși să afle despre ce înseamnă Iașul, despre ce reprezintă Iașul, despre mediul universitar, despre moștenirea culturală, despre oportunitățile de investiții este fără nicio îndoială un moment unic în ceea ce privește promovarea Iașului și a ieșenilor. Mulțumesc reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe pentru că au facilitat această vizită și pentru întreaga organizare. Evenimentul din acest an are o semnificație deosebită în contextul în care se împlinesc 160 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Străine”, a declarat Bogdan Cojocaru, prefectul județului Iași. 

Prima vizită a fost făcută la Centrul de Simulare Medicală Prof. univ. Dr. Cristian Dragomir” al Universității de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa”, după care s-a mers la Catedrala Mitropolitană, unde membrii delegației au fost întâmpinați de ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei. Fabrica Antibiotice, una dintre cele mai importante societăți din Iași și din țară, Palatul domnitoruluiAlexandru Ioan Cuza de la Ruginoasa sunt alte obiective din programul delegației Corpului Diplomatic acreditat în țara noastră.

În cadrul întâlnirilor cu doamnele și domnii ambasadori am abordat mai multe subiecte, de la marile proiecte de investiții ale județului și până la modul în care sprijinim cetățenii ucraineni care au ajuns la Iași. Le-am explicat că în următorii ani ne așteptăm la o serie de lucrări ample pentru dezvoltarea Aeroportului, pentru realizarea Spitalului Regional de Urgențe sau pentru zona de infrastructură rutieră, respectiv autostrăzile A8, cu podul de peste Prut de la Ungheni, și A7. Totodată, i-am invitat să revină la Iași pentru a discuta mai aplicat pe domeniile în care am putea dezvolta colaborări punctuale”, a explicat prefectul Cojocaru.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments