Panourile fotovoltaice ar putea deveni obligatorii pentru toate construcțiile noi

0
117
În viitorul apropiat, instalarea de panouri solare pe acoperișul clădirilor nou construite ar putea deveni obligatorie în toate statele UE, potrivit unui draft al noii strategii energetice a Uniunii. Proiectul mai conține și alte măsuri importante privind energiile regenerabile, ce vor fi aplicate și în România.

Strategia energetică a UE, ce va fi anunțată oficial pe 18 mai, are ca obiectiv reducerea dependenței de Rusia. În acest context, Comisia Europeană ar intenționa să pună mai mult accent pe energiile regenerabile, care ar trebui să ajungă la 45% până în 2030, potrivit unui draft al strategiei obținut de EURACTIV.

Printre măsurile propuse pentru a atinge această țintă se află obligativitatea instalării de panouri fotovoltaice pe acoperișurile tuturor construcțiilor noi. Acest plan este încă discutat de Comisia Europeană, precizează EURACTIV.

Termene maxime pentru aprobarea proiectelor în domeniul energiilor regenerabile

De asemenea, autorităților din statele membre li s-ar putea impune să dea aprobări pentru instalarea de panouri solare pe clădirile deja existente în cel mult trei luni. Comisia Europeană vrea să reducă în general birocrația în acest domeniu, prin stabilirea unor termene maxime pentru orice aprobare sau permis necesar proiectelor din domeniul energiei regenerabile. În cazul depășirii de către autorități acestor termene, proiectul va fi considerat ca fiind aprobat.

 

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments