Conform proiectului, ansamblul de locuințe va fi construit în zona Grădinari – Metalurgie. Municipalitatea solicită o finanțare care să permită construirea a maxim 185 de apartamente, cu o suprafață totală de 14.317 metri pătrați, la un preț de 794 euro/metru pătrat, rezultând o valoare maximă eligibilă a investiției de 11.367.698 euro, fără TVA. Potrivit cerințelor liniei de finanțare, investiția ar include și montarea a 45 de stații de încărcare electrică, în valoare totală de 1.125.000 euro, fără TVA. Valoarea maximă a proiectului depus de municipalitatea ieșeană este de 73.182.387,28 lei, cu TVA (14.866.310,61 euro).
„Mulțumesc consilierilor locali pentru disponibilitatea de a se întruni în astfel de ședințe de îndată, pe fondul ritmului accelerat în care sunt publicate ghidurile de finanțare și anunțate sesiunile de depunere de proiecte, pentru a analiza și aproba inițiative care aduc dezvoltare comunității noastre. Trăim vremuri complicate din punct de vedere economic și suntem cu atât mai mobilizați pentru a iniția și depune proiecte care pot fi finanțate cu fonduri nerambursabile, așa cum sunt cele disponibile prin Planul Național de Redresare și Reziliență”, a declarat primarul municipiului Iasi..
Clădirile vor fi eficiente din punct de vedere energetic, respectându-se conceptul nZEB privind imobilele al căror consum de energie este aproape egal cu zero. Imobilele nZEB (Nearly zero-emission building) au o performanță energetică foarte ridicată, necesarul de energie provenind într-o măsură cât mai mare din surse regenerabile de energie, inclusiv cu energie din surse regenerabile produsă la faţa locului sau în apropiere.
Reamintim că, în ședințele precedente, Consiliul Local Iași a aprobat depunerea spre finanțare prin intermediul Planului Național de Redresare și Reziliență a proiectelor care vizează reabilitarea, renovarea energetică sau consolidarea a 18 imobile din Iași, unități de învățământ și blocuri de locuințe: Școala Gimnazială „George Coșbuc”, Căminul Școlii Postliceale Sanitare „Grigore Ghica Vodă”, Corpul 1 al Liceului Waldorf, Școala Gimnazială „Elena Doamna”, Liceul Tehnologic „Petru Poni”, Colegiul Tehnologic „Dimitrie Leonida”, Școala Gimnazială „Alexandru Vlahuță”, Blocul 968 – Tronsoanele 4 și 5 aflat pe Șoseaua Nicolina nr. 37, Blocul DA – 3 situat pe Bulevardul Dacia nr. 1, Blocul S4 situat în str. Ciurchi nr. 109 A, Blocul D2 din str. Oancea nr. 34, Blocul Z4 din Bulevardul Nicolae Iorga nr. 30, Blocul B3 – Scările A, B și C situat în Bulevardul Ștefan cel Mare nr. 4, Blocul „Carmen” aflat în Bulevardul Independenței nr. 2, căminele aflate în Bulevardul Tudor Vladimirescu nr. 79A, strada Decebal nr. 1, strada Bularga nr. 14A, respectiv strada Canta nr. 60B.