Sancțiuni aplicate de Autoritatea de Supraveghere Financiară conducerii unei societăți de administrare a fondurilor de pensii private

0
48

Autoritatea de Supraveghere Financiară (A.S.F.) a efectuat un control permanent la societatea BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., în urma căruia A.S.F. a constatat că directorul general și membrii Consiliului de Administrație al societății au încălcat regulile de guvernanță corporativă și cele privind evidența situațiilor contabile ale administratorului.

În sarcina directorului general s-au reținut fapte contravenționale privind efectuarea unor înregistrări în contabilitate, care nu au avut la bază documente justificative, nu au raționament economic, contravin funcționalității conturilor și care nu reflectă situația reală a patrimoniului administratorului BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.

În sarcina membrilor Consiliului de Administrație al societății s-au reținut fapte contravenționale, din care rezultă că aceștia nu au asigurat un management prudent şi corect al administratorului BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., fapt ce a afectat patrimoniul administratorului.

Ca urmare a aspectelor constatate în acțiunea de control și potrivit prevederilor legale, Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară a decis următoarele măsuri sancționatorii:

1.   Sancționarea doamnei Alina Cecilia Andreescu, în calitate de Director general al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amendă contravențională în cuantum de 100.000 de lei și, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfășurării activităților reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare;

2.   Sancționarea domnului Laurent Simon Doubrovine, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amendă contravențională în cuantum de 60.800 de lei și, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfășurării activităților reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare;

3.   Sancționarea doamnei Raluca Ioana Moise, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amendă contravențională în cuantum de 60.800 de lei și, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfășurării activităților reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare;

4.   Sancționarea domnului Arnaud Charles Marie René Brière de la Hosseraye, în calitate de membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A., cu amendă contravențională în cuantum de 55.500 de lei și, complementar, cu interzicerea, pe o perioadă de 180 de zile, a desfășurării activităților reglementate de Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată cu modificările și completările ulterioare și Legea nr. 204/2006 privind pensiile facultative, cu modificările și completările ulterioare.

Având în vedere sancțiunile menționate mai sus, A.S.F. a procedat, conform prevederilor Regulamentului nr. 1/2019 cu modificările și completările ulterioare, la reevaluarea membrilor structurii de conducere ale căror autorizații erau în vigoare la data de 11.05.2022. În urma finalizării procesului de reevaluare, Consiliul A.S.F. a hotărât:

1.   Retragerea aprobării acordate doamnei Alina Cecilia Andreescu, în calitate de Director general al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

2.   Retragerea aprobării acordate doamnei Raluca Ioana Moise, în calitate de Membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.;

3.   Retragerea aprobării acordate domnului Arnaud Charles Marie René Brière de la Hosseraye, în calitate de Membru al Consiliului de Administrație al BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A.

Sancțiunile aplicate nu au vizat activitatea desfășurată de societatea BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A. în legătură cu administrarea fondurile de pensii private. Interesele participanților și activele fondurilor, care sunt separate de activele administratorului, nu au fost afectate.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments