Acuzații grave la adresa unui judecător din Iași: „M-am simțit amenințat și mi s-a creat convingerea că voi fi condamnat”

0
3835

După opt ani de cercetare penală și judecătorească, în care s-a prezentat la fiecare proces, un ieșean(N.C.) a ajuns la capătul puterilor. Deși a respectat legislația în vigoare, sub îndrumarea avocatului, la ultimul termen, judecătorul Ancuța Blanariu i-ar fi sugerat lui N.C faptul că dacă nu își recunoaște faptele există o foarte mare posibiltitate ca acesta să facă închisoare cu executare. Chiar dacă judecătoarea a fost recuzată, în momentul în care avocatul și inculpatul ar fi vrut să părăsească sala de judecată, Ancuța Blanariu a vrut să continue judecata. Pentru că cei doi nu au vrut să se conformeze, avocata a fost sancționată, iar inculpatului i s-a spus că se sustrage de la proces și că riscă arestarea. Acum, tot ceea ce N.C.își dorește este un proces echitabil, fără a i se încălca anumite drepturi.

Până nu demult, termenele în acest dosar erau respectate și totul decurgea, aparent, în condiții normale.
„Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Iași după ce s-a restituit la Parchet, a fost din nou înregistrat pe 28.10.2020. Procedura de cameră preliminară a fost finalizată. Inițial, au respins excepțiile invocate la data de 04.03.2021, iar Tribunalul Iași ne-a admis constestația la data de 08.12.2021 în sensul că a înlăturat declarația dată de inculpat în calitate de martor. Lucrurile decurgeau firesc în dosar dacă nu intervenea decizia Curții Constituționale. Primul termen de judecată a fost fixat pe data de 22.02.2022, deci un termen decent de judecată. Următorul termen de judecată pentru lipsa de apărare a fost dat pe data de 17.05.2022, iar pentru că unul dintre inculpați nu era prezent s-a dat termen pe 14.06.2022. Atunci, doamna judecător a început să îl amenințe pe clientul meu. Dacă nu recunoaște, riscuri și așa mai departe”, a transmis avocatul lui N.C.

Mai mult decât atât, judecătoarea Ancuța Blanariu le-ar fi spus atât avocatului, cât și inculpatului că această cauză va fi soluționată rapid și că, dacă ea dorește, poate să citeze toți martorii.

„La termenul din 28.06.2022 a fost recuzată, și cu toate acestea a vrut să continue judecata. Eu am refuzat să particip la ședința de judecată în aceste condiții. Atunci, inculpatul mi-a transmis că vrea și el să plece pentru că nu are avocat. I s-a spus că se pune în discuție propunerea de arestare preventivă pentru că se sustrage”, a spus avocatul.

Toate acestea după ce inculpatul s-a prezentat la fiecare termen.

„După 8 ani în care s-a prezentat de fiecare dată când a fost chemat, se pune problema arestării preventive pentru ca s-ar sustrage doar pentru că a cerut să îi fie respectate drepturile procesuale. Faptul că a durat atât de mult urmărirea penală și procedura de cameră preliminară, nu îl poate lipsi pe clientul meu de dreptul la un proces echitabil”, a mai spus avocatul inculpatului.

Încă nu se cunosc motivele clare pentru care judecătoarea a avut această atitudine față de inculpat având în vedere faptul că în ultimii doi ani, aceasta nu ar fi respectat termenele pentru procedura de camera preliminară.

„Încheierea pe procedura de camera preliminară a fost pronunțată la data de 04.03.2021 și a fost comunicată abia la data de 16.11.2021. E evident ca ea nu a respectat un termen prevăzut de lege, nu a fost sancționată și nici nu le grăbea la acel moment să soluționeze dosarul. Conform Art.343 Codul de Procedură Penală spune că durata procedurii de camera preliminară este de maxim 60 de zile de la data înregistrarii dosarului la instantă, ori el a fost înregistrat la data de 28.10.2020, iar același judecător a redactat încheierea după aproape un an de zile”, a mai spus avocatul.

Ultimele termene, un calvar

Pe fondul imparțialității de care judecătoarea Ancuța Blanariu a dat dovată, N.C. a depus o cerere de recuzare.

„La termenul de judecată din data de 14.06.2022, fiind interpelat de instanța de judecată cu privire la poziția procesuală a subsemnatului vis a vis de acuzațiile aduse prin rechizitoriu, am menționat faptul că nu recunosc săvârșirea acestora și că nu doresc să beneficiez de procedura simplificată. În acest context, președintele completului de judecată mi-a sugerat faptul că, în situația în care nu mă prevalez de aceste dispoziții legale, având în vedere că sunt trimis în judecată pentru săvârșirea a trei infracțiuni, în curs există o mare posibilitate să fiu condamnat la închisoare cu executare efectivă, nu cu suspendarea executării acesteia”, a spus inculpatul N.C.

De asemenea, judecătoarea i-ar fi spus inculpatului faptul că dosarul va fi finalizat într-un termen foarte scurt, având în vedere faptul că se apropie termenul de îndeplinire a prescripției răspunderii penale.

„Prin atitudinea Președintelui completului de judecată, apreciez că a fost încălcată prezumția de nevinovăție și nu au mai au mai fost avute în vedere nici dispozițiile art.5 Cod de procedură penală referitoare la aflarea adevărului, singurul scop al judecătorului fiind accea de a judeca cauza până în luna noiembrie 2022 pentru a împiedica împlinirea termenului de prescripție”, se mai arată în cererea de recuzare.

„M-am simțit amenințat și mi s-a creat convingerea că voi fi condamnat. Eu eram singur acolo și doamna putea tot felul de întrebări. Am întrebat-o ce să îi răspund pentru că eu nu am competențe juridice”, a mărturisit inculpatul.

Ancuţa Blanariu este judecător Judecătoria Iaşi, iar anul acesta a candidat pentru funcţia de membru al Consiliului Superior al Magistraturii. În urmă cu un an, Sectia pentru procurori a CSM i-a refuzat Ancutei Blanariu solicitarea de trecere din breasla judecatorilor in cea a procurorilor.

„Recunosc că în ultima vreme am crezut din ce în ce mai puţin în puterea mea de a schimba lucruri la nivel de profesie şi m-am concentrat pe activitatea de judecată şi pe pregătirea profesională individuală. Am încercat chiar să contribui la creşterea calităţii actului de justiţie prin eforturi personale, prin pregătirea profesională proprie şi prin împărtăşirea în mod direct a experienţei acumulate, asumându-mi deschiderea şi dialogul cu un public larg”, transmitea judecătoarea prin proiectul de candidatură.

4.7 3 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments