Finanțare pentru Clubul Sportiv Știința Miroslava

0
187

Clubul Sportiv Știința Miroslava a obținut o finanțare importantă pentru realizarea cantonamentelor de vară și achiziția de echipamente sportive. Astfel, prin proiectul „Fotbal ca ALTĂDATĂ” depus spre finanțare în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general, clubul din Miroslava a câștigat suma de 113.470,95 lei. Din partea Științei contractul a fost semnat de către președintele Alexandru Vieru.

Fondurile de la Consiliului Județean reprezintă 74,5% din valoarea totală a proiectului și sunt acordate prin intermediul Programului pentru acordarea de finanțări nerambursabile în anul 2022 din bugetul Județului Iași. Pe lângă achiziționarea de materiale și echipamente sportive, proiectul implică organizarea în luna iulie a unui cantonament de zece zile pentru echipa de seniori (30 de sportivi și asimilați), respectiv organizarea în luna august a unui semicantonament de șapte zile pentru două echipe de juniori (40 de sportivi și asimilați).

Printre obiective generale ale proiectului se numără creșterea prestigiului Clubului Sportiv Știința Miroslava, promovarea Județului Iași prin sport, participarea la competiții, încurajarea practicării activităţilor fizice şi sportive în mod continuu, asigurarea continuităţii în educaţia tinerilor prin sport, precum și mobilizarea unui număr cât mai mare de persoane care să promoveze sportul ca fiind cea mai bună modalitate de a menținere a sănătății. Ca obiective specifice menționăm îmbunătățirea condiției fizice și a tehnicii individuale, consolidarea jocului colectiv, îmbunătățirea tacticii colective, precum și reducerea riscului de accidentare prin adaptarea programelor de antrenament și monitorizarea odihnei și alimentației.

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentMunicipiul Iaşi – în topul reședințelor de județ la capitolul gestionarea deșeurilor
Articolul următorȘoferi beți și drogați prinși de polițiști, pe străzile din Iași. Au fost depistate zeci de cazuri weekend-ul trecut
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments