Marele actor Valentin Uritescu a murit la 81 de ani din cauza unei boli nemiloase

0
96

Actorul Valentin Uritescu suferea de Sindrom Extrapiramidal, asemănător cu boala Parkinson, iar în ultima perioadă starea sa de sănătate se înrăutăţise, astfel că ar fi avut inclusiv zile în care nu putea să vorbească.

Valentin Uritescu a prezentat primele simptome ale bolii de care suferea încă de la vârsta de 33 de ani, iar între timp boala a avansat, potrivit sursei citate.

Informația a fost confirmată și de reprezentanții Teatrului Bulandra, într-o postare pe Facebook: „A murit Valentin Uritescu. Multe generații cunosc acest nume, îl asociază unui chip, unui glas și unui mod inconfundabil de interpretare”.

Actorul Valentin Uritescu a dat viaţă unor roluri pe cât de diversificate, pe atât de ofertante precum Sergentul Şaptefraţi din serialul TV „Lumini şi umbre” semnat de Andrei Blaier, personaj continuat ulterior în „Noi, cei din linia întâi” în regia lui Sergiu Nicolaescu, Vasile din „Concurs” (regia Dan Piţa), Dr. Marcu în „Cel mai iubit dintre pământeni” (regia Şerban Marinescu).

Născut la 4 iunie 1941, în comuna Vinerea, judeţul Alba, a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică „I. L. Caragiale” din Bucureşti (1963), după care a fost angajat la Teatrul „M. Filotti” din Brăila (1963-1968). A mai jucat, de asemenea, la Teatrul Tineretului din Piatra Neamţ (1968-1980), precum şi la Teatrul Bulandra din Bucureşti (1981-1990).

La Teatrul Tineretului din Piatra-Neamţ a primit primul său rol de dramă, în piesa „Mai înainte de a cânta cocoşul” de Ivan Bukovkan, regia Eduard Covali (1975). La Teatrul Bulandra a jucat în spectacolele: „Luna dezmoşteniţilor” de Eugene O’Neill, „Cabala bigoţilor” de Mihail Bulgakov, „A treia ţeapă” de Marin Sorescu, „Dimineaţa pierdută” de Gabriela Adameşteanu, „Tartuffe” de Moliere.

A desfăşurat o intensă activitate artistică şi la Teatrul Naţional Bucureşti, pe a cărui scenă a putut fi admirat între anii 1990-2009, în piese precum: „Avram Iancu” de L. Blaga (1991), „Vrăjitoarele din Salem” de A. Miller (1991), „Livada de vişini” de A.P. Cehov (1992), „Morişca” de Ion Luca (1991), „Strigoii” de H. Ibsen (1998), „Numele trandafirului” de Umberto Eco (1999), „Nunta lui Krecinski” (2000), „Take, Ianke şi Cadîr” (2001), „Crimă pentru pământ” (2002), „Tărâmul celălalt” (2002), „Povestiri din zona interzisă” (2004), „Patimile Sfântului Tommaso D’Aquino” (2005).

În 2009, Valentin Uritescu a interpretat rolul Pantalone în spectacolul „Mincinosul” de Carlo Goldoni (regia Toma Enache), montat la Teatrul ”Nottara”. A fost distribuit, de asemenea, în piesa ”Scapino”, după Moliere (premiera la 28 noiembrie 2011), la Teatrul Naţional de Operetă ”Ion Dacian”, alături de actorii Ion Dichiseanu, Ileana Stana Ionescu, Monica Davidescu, Ilinca Goia, Andrei Duban ş.a., iar în 2012 a făcut parte din distribuţia spectacolului „Spitalul comunal” de Hristo Boicev, în regia lui Felix Alexa, la Teatrul Metropolis.

A deţinut roluri în zeci de filme: „Angela merge mai departe” (1981), ”Concurs” (1982), „Întoarcerea din iad” (1983), „Cantonul părăsit”, „Noi, cei din linia întâi” (1985), „Domnişoara Aurica”, „Trenul de aur” (1986), „Duminică în familie”, „Nişte băieţi grozavi” (1987), „Cei care plătesc cu viaţa”, „Un studio în căutarea unei vedete” (1988), „Momentul adevărului” (1989), „Şobolanii roşii”, „A unsprezecea poruncă”, „Rămânerea” (1990), „De-aş fi Peter Pan” (1991), „Cel mai iubit dintre pământeni”, „Patul conjugal” (1993), „Chira Chiralina”, „Neînvinsă-i dragostea” (1993), „Examen” (2000), „Turnul din Pisa” (2002), „Căsătorie de probă” (serial TV- 2003), „Magnatul” (2004), „Cuscrele” (serial TV-2005), „Amantul marii doamne Dracula” (2005), „Margo” (2006), „Schimb valutar” (2008). În 2006, a dublat vocea pentru filmul de animaţie „Cars”.

Ca actor de film, Valentin Uritescu a avut un mare succes cu rolul sergentului Şaptefraţi (în serialul de televiziune ”Lumini şi umbre”, în regia Andrei Blaier, 1981/1982, precum şi în filmul lui Sergiu Nicolaescu „Noi, cei din linia întâi”, 1985).

De-a lungul carierei, a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, Categoria D – „Arta Spectacolului” (2004), premiile Asociaţiei Cineaştilor din România pentru rolurile din „Noi, cei din linia întâi” şi „Domnişoara Aurica” (1986) sau ale Uniunii Cineaştilor din România pentru „Momentul adevărului”, „A unsprezecea poruncă”, „Rămânerea”, „Şobolanii roşii” (1991).

În 2011, Valentin Uritescu a debutat în lumea literară cu volumul autobiografic „Aşa sunt eu, prost!”, iar doi ani mai târziu, în 2013, a continuat cu „Să ai grijă de cel bun din tine”, cartea de amintiri dedicată tatălui său, ambele apărute la Editura Humanitas. În 2016, artistul a lansat şi volumul „Bântuit de vieţile altora”, memorii apărute la Editura Ars Docendi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments