Petru Avram, fost director al Administraţiei Bazinale de Apă „Prut-Bârlad”, trimis în judecată de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu şi influenţarea declaraţiilor.
Potrivit unui comunicat al DNA, dosarul a fost instrumentat de procurorii Secţiei de combatere a corupţiei.
„În perioada mai-iunie 2020, inculpatul Avram Petru, în calitatea menţionată mai sus, ar fi dispus în mod nelegal ca utilaje şi muncitori din subordine să efectueze gratis lucrări pentru deznisiparea a cinci puţuri situate pe terenul ce aparţinea unei societăţi comerciale. Prin aceste demersuri, patrimoniul instituţiei publice ar fi fost prejudiciat cu suma de 2.506 lei, reprezentând contravaloarea combustibilului şi a cheltuielilor cu forţa de muncă”, se arată în comunicat.
DNA menţionează că, în contextul apariţiei în spaţiul public a unei anchete jurnalistice care viza aceste fapte, Petru Avram ar fi încercat, în datele de 10 şi 17 februarie 2020, să-i determine prin constrângere morală pe subordonaţi să declare că lucrările respective ar fi fost făcute în afara orelor de program.
Dosarul a fost trimis pentru judecare la Tribunal Iaşi, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse de procurori.
Petru Avram a mai fost trimis în judecată de procurorii DNA în iulie 2021, alături de primarul comunei Vatra Moldoviţei din judeţul Suceava, Virgil Saghin, într-un dosar privind angajarea fictivă a două persoane.
Chelnerița de la Apele Române
O tânără care a lucrat ca ospătăriţă, apoi a fost, pe rând, manager de cafenea, manichiuristă şi, vreme de trei zile, angajată la Primăria Vatra Moldoviţei și care spune că a terminat Facultatea de Chimie a fost angajată pe post de inginer la Administraţia Bazinală de Apă Prut-Bârlad. Recorder.ro a dezvăluit cazul, după ce un inginer cu vechime, Gabriel Mustățea, a reclamat că tânăra a fost angajată fără concurs și că nu are niciun fel de experiență în gestionarea inundațiilor.