Record de trafic la Aeroportul Iași

0
96
Luna trecută, Aeroportul Internațional Iași a înregistrat cel mai mare număr de pasageri din istoria aeroportului.
”Potrivit datelor oficiale transmise de AAR, 159,813 de pasageri au tranzitat Aeroportul Iași în luna mai a acestui an, cifră ce ne menține pe locul secund în topul aeroporturilor regionale. Creșterea este de 365% față de aceeași perioadă a anului trecut, când au călătorit 34,308 persoane, și de aprox. 44% comparativ cu luna mai a anului 2019, cu un număr de 111,247 de pasageri. De asemenea, pentru aceeași perioadă, a fost raportat un număr de 1303 decolări și aterizări pe Aeroportul Iași, avansul fiind de aprox. 153 de procente față de luna mai 2021 și de aprox. 22 de procente față de aceeași lună a anului 2019”, anunță oficialii instituției, pe pagina de Facebook.
La nivel național, datele arată că traficul de pasageri în intervalul indicat a fost mai mare cu 210% față de luna mai 2021.
1 1 vote
Article Rating


Articolul precedentElita UMF Iași. Mădălina Andreea Beldie este șef de promoție la Medicină: „Nimic nu este greu, atâta timp cât îți place ceea ce faci”
Articolul următorIubitorii de peisagistică și pasionații de vin sunt invitați la cursuri susținute de specialiști ai USV Iași
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments