Una dintre cele mai emblematice clădiri din Copou va fi inaugurată, în curând

0
225
Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a obținut, prin Fondul de Dezvoltare şi Investiţii (FDI) gestionat de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză, o finanțare în valoare de 10.720.905 lei, pentru reabilitarea, refuncționalizarea și modernizarea Casei Universitarilor, imobil care este și monument istoric. Durata de implementare a proiectului este de 24 de luni.
„În septembrie 2016, începeam demersurile pentru consolidarea şi restaurarea Casei Universitarilor/CUI, moment în care m-am deplasat la sediul CNI – Compania Naţională de Investiţii. În iunie 2022, pregătim invitaţiile pentru momentul de inaugurare, redăm comunităţii academice, Iaşului în general, ceea ce CUI a reprezentat pentru multele generaţii de profesori şi de absolvenţi”, a scris rectorul UAIC pe pagina sa de Facebook.
Casa Universitarilor din Iaşi (Casa Canta) este o clădire de patrimoniu construită în jurul anului 1800 pentru Iordache Cantacuzino. Clădirea a fost refăcută de fiul acestuia, logofătul Nicolae Canta, iar din anul 1947 intră în administrarea Universității, având destinaţia de cantină – restaurant pentru profesorii Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments