32 de adolescenți care au promovat bacalaureatul au fost premiați cu ajutorul Asociației Grupul Zâmbetul Nostru. La eveniment au participat președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, și Vernica Lacramioara, secretarul general al județului.
”Avem în județ copii cu adevărat speciali care au reușit prin forțele proprii, chiar dacă soarta le-a dat mult prea multe provocări pentru vârsta lor.
Vă spun sincer, este o mare binecuvântare să îi avem pe acești copii în grijă prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului și, totodată, o responsabilitate uriașă de a găsi toate resursele pentru a-i sprijini să își dezvolte potențialul în continuare. Fără doar și poate, ei sunt șansa la o societate mai bună și mai frumoasă.
Într-un cadru festiv, așa cum merită, absolvenții clasei a XII-a din sistemul de protecție a copilului, care au promovat examenul de bacalaureat, au fost premiați, în aplauzele comunității ieșene. Mulțumesc, Asociatia Grupul Zambetul Nostru, care în parteneriat cu DGASPC și Consiliul Județean Iași, au organizat această Gală a Absolvenților. Îi felicit pe toți elevii noștri care au reușit să treacă cu brio examenul maturității. Suntem foarte mândri de ei și încrezători că vor reuși tot ce își propun în viață”, a transmis președintele CJ, Costel Alexe.