Pe data de 23 iunie, a fost practicată prima intervenție chirurgicală asistată robotic, din regiunea de nord-est a țării, folosind sistemul de ablaţie tumorală minim invazivă asistată robotic, sistem achiziționat prin intermediul proiectului CENEMED, desfășurat sub egida Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T Popa” din Iași, în colaborare cu Institutul Regional de Oncologie Iași. „Este vorba despre o colectomie segmentară stângă joasă, la un pacient de 63 de ani, diagnosticat, în urmă cu o lună, cu neoplasm de colon sigmoid. Intervenția s-a desfășurat în cadrul Institutului Regional de Oncologie Iași, Clinica I Chirurgie Oncologică și a fost realizată sub observația domnului doctor Victor Tomulescu, de la Ponderas Academic Hospital – Regina Maria din București, în calitate de mentor. Evoluția postoperatorie a pacientului a fost favorabilă, fiind externat la 6 zile postoperator, cu o stare generală foarte bună.” a explicat Asist. Univ. Dr. Dragoș Scripcariu, care a efectuat această primă intervenție chirurgicală.
„Avantajele chirurgiei robotice sunt multiple, în primul rând cele comune cu ale chirurgiei minim invazive laparoscopice, precum durerea redusă, recuperarea mai rapidă. În plus, chirurgia robotică vine cu o imagine și o accesibilitate mai bună asupra câmpului operator, ceea ce permite realizarea unei limfadenectomii extensive, cu pierderi minime de sânge și, în plus, mobilizarea redusă a formațiunii tumorale în timpul de disecție. Nu în ultimul rând, sunt avantajele ergonomiei îmbunătățite pentru chirurg și, la acest sistem robotic de care dispunem, cu două console de lucru – pentru chirurg și mentor, al posibilității de parcurgere mai rapide a curbei de învățare și de mentorat mai facil și mai imersiv”,a menționat Dr. Dragoș Scripcariu.
Cazul a fost complet documentat și inclus în studiul desfășurat în cadrul proiectului CENEMED, care urmărește impactul mobilizării tumorale limitate asupra evoluției postoperatorii din punct de vedere al răspunsului imun și al morbidității postoperatorii la pacienții cu neoplazii pelvine.„Au fost colectate date atât din preoperator, cât și din evoluția postoperatorie imediată cu privire la răspunsul imun și morbiditatea asociată intervenției chirurgicale și neoplaziei. Mă bucur că am avut ocazia de a practica această intervenție chirurgicală și, cel mai important, că evoluția pacientului a fost una foarte bună din toate punctele de vedere. Având acces la acest sistem chirurgical robotic de ultimă generație și de condițiile deosebite existente în IRO Iași, avem convingerea că atât pacienții noștri cât și noi ne vom bucura de un act medical de calitate și de rezultate deosebite” a mai declarat Asist. Univ. Dr. Dragoș Scripcariu.
CENEMED este un proiect unic în România, al cărui obiectiv este creșterea capacității de cercetare-dezvoltare și de transfer de cunoștințe a Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași prin crearea unui centru multidisciplinar de cercetare în domeniile: urgențe cardiovasculare și toxicologice, oncologie pelvină, imunologie și genetică, nefropatologie și gastroenterohepatologie, cu scopul de a cerceta metode diagnostice și mijloace terapeutice personalizate pentru patologia din aria de interes capabile să crească supraviețuirea și să îmbunătățească calitatea vieții pacienților din regiunea de Nord-Est.
„Echipamentele medicale de înaltă performanță achiziţionate în proiectul CENEMED au fost puse în funcţiune în unităţile medicale incluse în proiect: IRO, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf Spiridon şi Spitalul Clinic Prof CI Parhon şi au început să fie utilizate. Ideile de cercetare de înaltă performanţă cu care Universitatea a câştigat acest proiect sunt idei de cercetare clinică integrate în context european. De aceea cercetarea se realizează prin utilizarea acestor echipamente medicale de către echipele de cercetători.” a precizat Prof. Univ. Dr. Diana Cimpoeșu, managerul proiectului CENEMED.
Sistemul de ablaţie tumorală minim invazivă asistată robotic funcționează în cadrul Laboratorului de ablație și intervenții de rezecții tumorale, care va contribui la tema de cercetare „Studiul privind impactul mobilizării tumorale limitate asupra evoluţiei postoperatorii din punct de vedere al răspunsului imun şi a morbidității postoperatorii la pacienţii cu neoplazii pelvine.”
„În managementul pacienţilor din clinicile de profil, pacienţii vor fi incluşi în studii clinice care respectă toate reglementările europene de etică a cercetării. Este extrem de important să generezi cercetare clinică bazată obligatoriu pe performanța medicală. În acest mod, rezultatele cercetării folosesc unor scopuri nobile – salvarea vieţii şi creşterea calităţii vieţii pacienţilor de acum dar şi a pacienţilor viitori pentru care găsim căi noi de diagnostic şi tratament. De asemenea, validăm în practică metodele de diagnostic și tratament moderne în plan european cu ajutorul echipamentelor de ultima generaţie care nu existau până în prezent în Regiunea de Nord-Est şi, mai ales, prin intervenţia echipelor medicale care includ cercetători cu experienţă şi tineri cercetători aflaţi în procesul de formare şi care fac rapidă creşterea pe curba de învăţare.” a explicat Prof. Univ. Dr. Diana Cimpoeșu.
În cadrul proiectului CENEMED, vor fi abordate 16 teme de cercetare care reprezintă provocări prioritare în domeniu, pentru care există 16 acorduri de parteneriat încheiate cu membrii Clusterului RoHealth, cu membrii Clusterului BioROne şi cu membrii Clusterului IMAGOMOL, clustere inovative din care Universitatea de Medicină şi Farmacie „Grigore T. Popa” face parte. Temele de cercetare abordate prezintă un real interes pentru agenţii economici, membri ai unor structuri existente de tip cluster, care vor utiliza rezultatele de cercetare ale UMF „Grigore T. Popa” din Iaşi în realizarea de produse, procese sau servicii noi sau îmbunătăţite, generând 3 acorduri de parteneriat de la instituţii publice şi 13 de la asociaţii şi societăţi private.