Deturnările de fonduri și golăniile cu fonduri publice se pare că fac parte din fișa postului la Spitalul Socola și se moștenesc cu fiecare nou mandat de manager. Cristina Dobre, actualul manager al spitalului, externalizează un post de urgentist pe o remunerație de 1000 de euro. În această sumă, doctorul part-time va trebui să presteze activitatea specifică doar …48 de ore. După golănia desființării secției de paleație, fapt ce a alimentat o afacere privată controlată de doctori din Institutul Socola, Cristina Dobre patentează și ea o colaborare imorală – livrează schzofrenici unei clinici private care își decontează serviciile prin Casa de Asigurări de Sănătate. Surse din cadrul spitalului susțin că, în urma traficului de bolnavi fără discerământ sunt obținute sume de bani negri de ambele părți.
Managerul Cristina Dobre este sinonim cu risipa fondurilor pubice. Recent, unitatea medicală pe care o conduce a lansat o procedură de atribuire a “Acordului cadru de Servicii Medicale ambulatorii în specialitatea Medicină de Urgență”. Sub apanajul acestui pompos concurs, se ascunde o clasică deturnare de fonduri. Potrivit caietului de sarcini, candidatul pe acest post va trebui să acorde consultație medicală în specialitatea Medicină de Urgență în cadrul Serviciului de Radiologie și Imagistică din cadrul Ambulatoriului Integrat al spitalului. Pentru aceste servicii medicale, valoarea remunerației a fost stabilită la nivelul sumei de 4200 lei, o sumă supraevaluată, în condițiile în care activitatea medicală se va desfășura 6 ore pe zi, timp de 2 zile pe săptămână.
Măsura supremului flit- un angajat lucrează 30 de zile, un șmecher 3 zile, pentru aceeași bani
Potrivit ultimului update al grilei de salarizare care dictează retribuțiile lunare ale celor câteva sute de cadre medicale de la Socola, din totalul celor 1123 angajați, salariile medii, pentru o lună de muncă, în program continuu, nu pe sistem expert de duminică, este de 6000 lei. Topul salariului este ocupat de managerul Cristina Dobre, care ridică lunar de 26. 500 lei (17521 lei salariu de bază, 9261 lei spor de periclitate și 173 lei indemnizație de hrană), echivalentul a 5500 euro. Acesteia îi urmează directorul medical – 5000 euro, directorul financiar contabil – 3000 euro, director de îngrijiri – 2500 euro, în timp ce salariul unui medic primar de gradație 3 și 4 variază între 5000 euro (sumă în care sunt prinse gărzile, indemnizațiile de doctorat sau sporul de pericilitate) și 1200 euro, un medic specialist între 4000 și 1100 euro, iar un asistent medical în jur de 1200 euro.
Clinica Hope, alimentată cu bolnavi de la Socola
Recent, Cristina Dobre a pus umărul la lansarea pe piața medicală ieșeană a unei clinici private care oferă servicii conexe celor prestate la Socola. Este vorba de Clinica Hope controlată de dr. Gabriella Bondoc și soțul acesteia. Clinica Hope are filiale în mai multe orașe din România, sediul –mamă fiind la Iași. Evenimentul de deschidere a clinicii de la Iași a fost prefațat, pe față, de dr. Șerban Turliuc, președinte al Consiliului de Administrație al Spitalului Socola și medic șef pe Secția 1 Femei. Pe lângă funcțiile de la Socola, Șerban Turliuc mai desfășoară o activitate didactică, retribuită, la UMF, dar și o activitate medicală la SCM Confidens, o firmă la care este acționar. În timp ce Turliuc a prezidat evenimentul de lansare a clinicii private, Cristina Dobre, managerul de la Socola, a fost o prezență discretă, în rândul auditoriului.
“Clinica Hope este liderul clinicilor de sănătate mintală din țară, atât prin cifra de afaceri cât și prin numărul de profesioniști și programele de tratament unice. Ne dezvoltăm continuu din 2009, pornind de la o idee clară: să oferim pacienților din România numai tratamente psihice cu eficiență dovedită științific. Având o echipă completă de psihiatrii și psihologi, ne urmărim cu perseverență obiectivele, având nu mai puțin de 5 tipuri de programe unice de tratament, recomandate de ghidurile internaționale, dar care lipseau în România. Eforturile noastre au oferit posibilitatea persoanelor cu tulburări psihice severe (Schizofrenia, Tulburarea Bipolară și Tulburarea Borderline, adolescenți cu probleme emoționale grave) să beneficieze de tratamente complete, la cele mai înalte standarde”, se arată în prezentarea clinicii.
Ei bine, o astfel de afacere nu avea cum să prospere fără concursul din umbră al unor actori sus-puși în sistemul medical de stat. Potrivit surselor 7Est, înspre clinica familiei Bondoc a început deja migrația de bolnavi cu schizofrenie.
“Aparținătorii bolnavilor cu schizofrenie internați la Socola sunt agățați de cadre medicale de pe clinici, fidele noii conduceri, și îndrumați către Clinica Hope, ca măsură complementară la serviciile medicale oferite la Socola. Li se inoculează convingerea că terapia abordată la Hope aduce reale beneficii în tratamentul bolnavului cu schizofrenie, iar mulți sunt păcăliți astfel, mai ales că la Socola, psihoterapia lipsește din schema de tratament care este pur medicamentos. Plata către conducerea de la Socola se face pe fiecare pacient livrat”, a precizat sursa citată de 7Est.
Conducerea Spitalului Socola nu a putut fi contactată pentru a oferi un punct de vedere.