In 17 comune din judetul Iasi va fi rationalizata apa potabila

0
120

În 17 comune din județul Iași, apa potabilă va fi livrată consumatorilor doar în anumite intervale orare, deoarece este necesară umplerea rezervoarelor, a precizat astăzi, într-o conferință de presă, prefectul de Iași, Bogdan Cojocaru.

„Sunt anumite comune unde într-adevăr există un alt program decât cel 24 din 24 pentru apă potabilă, pentru ca ApaVital să aibă la dispoziție măcar 6-8 ore în așa fel încât rezervoarele să poată să fie din nou umplute. Numai că e foarte importantă cauza pentru care apa din aceste rezervoare se consumă foarte rapid, pentru că, în afară de consumul casnic, apa potabilă este utilizată în gospodării și pentru a uda grădina sau alte culturi pe care le au cetățenii în jurul casei. Normal, odată cu creșterea consumurilor, și rezervoarele se golesc mult mai repede”, a declarat prefectul judetului Iasi, Bogdan Cojocaru.

Sunt localități, cum e, de exemplu, comuna Bivolari, unde aveam o problemă cu apa – venea o dată la două zile. Așa cum am reușit să rezolvăm împreună cu colegii noștri de la Botoșani această problemă, sperăm să o rezolvăm și pentru celelalte comune, dar dacă lucrurile se vor agrava, ISU este pregătit să facă transport de apă, nu potabilă, ci pentru alte tipuri de activități pe care le desfășoară cetățenii în gospodării, a mai declarat prefectul Bogdan Cojocaru.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments