Județul Iași riscă să rămână fără apă. Autoritățile trag un semnal de alarmă

0
96

Autoritățile publice din județul Iași s-au întrunit astăzi pentru a discuta despre situația resurselor de apă, în contextul secetei care a afectat comunitățile din Iași în ultima perioadă. La întâlnire au participat Marius Sorin Dangă, vicepreședinte al CJ, reprezentanți ai Instituției Prefectului, Apavital, Apele Române, DSP, ISU, Direcția pentru Agricultură, ARSACIS.

În cadrul discuțiilor, au fost inventariate zonele din județ în care furnizarea apei potabilă necesită să fie ajustată ca urmare a problemelor apărute în alimentare, din cauza lipsei precipitațiilor.

Autoritățile fac apel la populație să nu risipească apa potabilă și să nu o utilizeze în scopuri agricole, pentru udarea gazonului sau umplerea piscinelor, pentru ca toți cetățenii să aibă acces la această resursă vitală.

În ultimele zile, ApaVital a înregistrat creșteri ale consumului de apă și de 10 ori față de perioadele normale și a anunțat o serie de restricții în furnizare în câteva localități din județ. Compania  a luat astfel de măsuri în 17 UAT -uri din cele 75 pentru care furnizează servicii. Directorul general ApaVital, Mihail Doruș, a declarat că sistemele sunt proiectate în funcție de standardele unui consum normal, iar vârfurile înregistrate în această perioadă au dus la întreruperi temporare pentru refacerea stocurilor până la capacitatea de pompare.  

Reprezentanții autorităților publice prezenți la discuțiile de astăzi și-au asumat o strânsă colaborare pentru a putea veni mai repede și ușor în întâmpinarea nevoilor Apavital, astfel încât compania să primească sprijinul necesar pentru a interveni asupra stațiilor de alimentare amplasate pe domeniul public, iar, în unele cazuri particulare, și pe domeniul privat. S-a discutat totodată și despre identificarea unor surse de apă suplimentare și despre tratarea celor existente, astfel încât să respecte toate cerințele igienico-sanitare stabilite de DSP.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments