În jur de jumătate din comunele județului Iași sunt afectate de secetă. Este vorba despre culturile agricole care au fost distruse din cauza lipsei precipitațiilor. În acest sens, fermierii ieșeni vor putea primi ajutoare de stat care să compenseze pierderile pe care le-au suferit la culturile agricole înființate anul acesta.
„La nivel local se transmit datele cu privire la culturile afectate de către seceta pedologică. În ceea ce privesc culturile de toamnă au transmis raportări către noi 48 de primării pentru o suprafață totală de aproximativ 19.000 de hectare. În cazul culturilor de primăvară au transmis raportări 45 de primării pentru o suprafață totală de 31.000 de hectare”, a transmis Bogdan Cojocaru, prefect județul Iași.