Despre semi-eșecul Legii insolvenței persoanelor fizice am mai vorbit până acum, edificatoare în această discuție fiind datele raportate de autorități, din care am putea crede că legea ori e atât de restrictivă încât poate fi aplicată unui număr infim de persoane sau îi sperie din start pe cei interesați, ori că în România nu există prea multe persoane fizice cu datorii restante mai mari de 15 salarii minime pe economie – pragul de la care legea pornește pentru accesarea a două dintre cele trei mecanisme prescrise. În realitate, așa cum au explicat în ultimii ani specialiștii, legea conține prea multe condiționări, are nevoie de completări inclusiv pentru a explica cine e datornicul de bună-credință ce se vrea ajutat, pare necorelată cu realitatea economică și se bazează prea mult pe faptul că omul obișnuit ar putea să înțeleagă ce trebuie să facă pentru a beneficia de ea. În actualul context economic, modificarea legii e imperioasă, o recunosc chiar și cei de la Protecția Consumatorului, care, în mai, anunțau că se concentrează asupra unui set de propuneri de modificare pe care să le înainteze legiuitorului cât mai curând.
