Polițiștii din penitenciare declanșează blocarea activității

0
100

Începând cu 1 august 2022, sindicaliștii din Penitenciarul Vaslui deschid calendarul excesului de zel în desfășurarea activităților profesionale, fapt ce presupune blocarea activității penitenciarelor. Drepturile deținuților din Penitenciarul Vaslui ar putea fi afectate. Avocatul Poporului s-a autosesizat. Urmează Penitenciarul Deva, informează Federatia Sindicatelor din Administratia Nationala a Penitenciarelor (FSANP).

FSANP îi avertizează și pe liderii politici din alianța de guvernare PSD-PNL-UDMR că polițiștii de penitenciare vor bloca activitatea închisorilor din cauza lipsei de reacție a acestora vizavi de problemele din pușcării.

„În perioada 01-05 august 2022, angajații Penitenciarului Vaslui, coordonați de Gabriel Mititelu, președintele Sindicatului MEGAS, își vor desfășura sarcinile profesionale cu mai multă atenție, însă în limitele legii, situație care va conduce la blocarea activității penitenciarului”, se precizează în informarea FSANP.

„Birocrația și fuga de răspundere a factorilor de conducere au atins cote critice în poliția penitenciară iar aplicarea întocmai a reglementărilor interne ar bloca activitatea oricărei închisori. Drepturile deținuților nu ar mai putea fi asigurate iar activitățile cu persoanele condamnate s-ar bloca, deținuții nemaiputând ieși din camerele de deținere. Prezentarea la instanțele de judecată a persoanelor private de libertate ar fi îngreunată, situație care ar putea atrage amendarea penitenciarelor”, transmite C președintele FSANP, Cosmin Dorobanțu.

Avocatul Poporului s-a autosesizat și a solicitat FSANP o listp cu problemele din penitenciare, pe care organizația sindicală le-a transmis Ministerului Justiției (MJ) și Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP).

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments