Incepând de luni, timp de două săptămâni la Iasi va circula un autobuz electric proiectat și fabricat în România, la Baia Mare.
Câteva caracteristici ale prototipului ATP Bus: are în total 83 de locuri, o lungime de 12,18 m; în varianta de configurație specială, omologarea îi permite 95 de locuri. Are o autonomie de minim 200 km în oraș, ce poate fi extinsă până la 360 de kilometri. Componentele sunt achiziționate de la furnizori consacrați: cele 8 pachete de baterii sunt produse CATL – gigantul bateriilor EV și furnizor pentru cele mai prestigioase brand-uri auto. Cu referire la axe menționăm producătorul german ZF AG consacrat pe piața de profil, respectiv pe cei de la DANA GK. Motorul electric al autobuzului este un motor sincron cu magnet permanent dezvoltat prin parteneriatul dintre DANA și Prestolite. Sistemul de frânare este definit de experții de la WABCO, sistemul de climatizare încorporează tehnologia VALEO iar sistemul de direcție este marca BOSCH/ZF”, arată producătorul într-un comunicat.
Conform sursei citate, autobuzul este dotat cu podea joasă, rețea Wi-Fi și priză USB în dreptul fiecărui set de scaune. „Cu referire la siguranța oferită de ATP Bus menționăm: sistemul anti-blocare ABS care, în caz de frânare totală, asigură faptul că roțile nu se blochează permanent. Distanța de oprire poate fi redusă semnificativ prin sistemul de frânare electro-pneumatic (EBS) iar sistemul de control electronic al stabilității (ESC) este, de asemenea, în dotarea standard a autobuzului. Sistemul de monitorizare pentru spațiul interior al autobuzului sporește nivelul de siguranță, la nivel subiectiv, atât pentru șofer cât și pentru călători”, mai spune producătorul.