Rezerviștii au început să primească acasă ordine de mobilizare. În cel mult opt ore trebuie să se prezinte la unitățile militare

0
345

Rezerviștii din Armata Româna au început să primească la domiciliu ordine de mobilizare sau război. Aceștia au la dispoziție cel mult opt ore pentru a se prezenta la unitățile militare de care aparțin.

Unul dintre românii care s-au trezit cu un astfel de ordin de mobilizare este și avocatul Aurel Moldovan. Acesta a povestit că i s-au cerut mai multe detalii cu privire la numărul pe care îl poartă pantofi, chipiu și talie, despre care spune „că este o suspiciune rezonabilă că ceva se va întâmpla”.

„Am primit săptămâna trecută un ordin de restabilire a datelor personale privind stagiu militar. Astăzi în schimb, am primit acest ordin de chemare sau mobilizare la război a tuturor rezerviștilor. Eu, cum sunt rezervist și sunt locotenent în rezervă, vă dați seama că am rămas șocat, ştiind că mă duc cu un lucru şi mă trezesc cu altceva.”, a spus avocatul.

„Din moment ce se cheamă și se mobilizează în vederea unui război, înseamnă că lucrurile sunt mult mai clare decât se spun pe micul ecran sau ar fi trebuit președintele țării, să ne anunţe cumva, să știm și noi la ce ne așteptăm.

Vă dați seama că sunt tineri care nu au făcut armata. Cum poți să îi iei la război în condițiile în care nu știu să ţină o armă în mâna? Este clar că se pregătește ceva”, a mai spus Aurel Moldovan.

Ce spune MApN despre ordinele de mobilizare

Purtător de cuvânt al MApN, Constantin Spînu,  explicat de ce au fost trimise astfel de ordine de mobilizare la război.

„O singură precizare trebuie făcută. Trebuie să se prezinte la cazarmă doar în situația decretării sau instituirii stării de mobilizare de asediu sau de război. Astfel de documente au toți rezerviștii care sunt prinși în rezerva de mobilizare, rezerva operațională a Armatei României în statele de mobilizare ale unităților militare și le au atașate la livretul militar.

Probabil că domnul avocat nu a fost până acum prins în statul de organizare al unei unități care își completează efectivele la război. Chiar dumnealui a spus că prima dată a primit o convocare, să-i spunem, un ordin de chemare la centrul militar, iar acolo i s-a înmânat acest ordin de mobilizare pentru care a semnat de primire. El se activează doar în situația în care se va declara starea de mobilizare sau starea de asediu sau stare de război, situație în care este nevoie de mobilizare a armatei”, a declarat Spînu

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments