VIDEO Ancheta în cazul podului prăbușit din Neamț:„Baroni locali care primesc fonduri de la centru, firme de partid care câștigă toate contractele și lucrări făcute de mântuială, care cedează la scurt timp după inaugurare”

0
204

În urmă cu trei săptămâni, un pod din localitatea nemțeană Luțca s-a prăbușit după numai șapte luni de la inaugurare, deși fusese consolidat prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL), cu o investiție de aproape două milioane de euro. Apoi s-a lăsat liniștea. Jurnaliștii de la Recoder au realizat un material în care prezintă întreaga poveste a podului din Neamț și cum s-a realizat investiția.

În albia Siretului a rămas un morman uriaș de moloz, ca o emblemă a programelor de dezvoltare în care Guvernul României a investit și continuă să investească zeci de miliarde de euro, scrie recorder.

Cazul podului de la Luțca sintetizează perfect modul de funcționare al acestei uriașe afaceri: baroni locali care primesc fonduri de la centru, firme de partid care câștigă toate contractele și lucrări făcute de mântuială, care cedează la scurt timp după inaugurare.

Ionel Arsene spunea încă din momentul începerii lucrării că Darcons SRL este cel mai bun constructor, o firmă controlată de fostul deputat PSD Alexandru Rotaru, un apropiat al presedintelui CJ Neamt. El venea la vizitele pe care Arsene le făcea în mod frecvent pe șantier.

Povestea din spatele unui morman de moloz.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments