Din 16 octombrie, AirConnect va zbura spre București și, din vara viitoare, spre Constanța.
”Am purtat discuții și în curând vom avea un nou operator aerian pe aeroportul nostru. Din data de 16 octombrie 2022 compania aeriană românească AirConnect va opera 5 zboruri pe săptamână între Suceava și București, în zilele de luni, miercuri, joi, vineri și duminică. De asemenea, din data de 22 iunie 2023 compania AirConnect va deschide o nouă destinație de pe aeroportul nostru, respectiv Constanța, zborurile fiind operate în fiecare zi de joi”, a anunțat Gheorghe Flutur.
Toate aceste zboruri vor fi operate cu o aeronavă ATR-72 cu o capacitate de 68 de locuri. Biletele sunt deja puse la vânzare pe pagina de internet a companiei aeriene și au un preț de pornire de 30 de euro/segment.
Momentan AirConnect are în flotă un singur avion, un ATR 72-600 care este înmatriculat în România ca YR-ACA. Compania a anunțat că va avea și un al doilea avion, tot de tip ATR 72-600 (YR-ACB), care urmează să fie livrat curând.
Tânăra companie AirConnect a anunțat vineri că primele sale zboruri comerciale regulat vor fi operate începând cu luna octombrie 2022 de la aeroportul Henri Coandă din București spre patru aeroporturi din România: Baia Mare, Sibiu, Suceava și Târgu Mureș.
AirConnect a mai anunțat că va zbura din București și Cluj Napoca și spre capitala Ungariei, Budapesta. În sezonul de vară al anului 2023 compania aeriană va opera zboruri comerciale regulate din Constanța spre Cluj Napoca, Oradea, Suceava și Timișoara. Zborurile spre aeroportul din Constanța vor debuta în a doua jumătate a lunii iunie 2023 și vor fi operate doar în perioada sezonului estival.