Bitdefender a identificat peste 30 de aplicații pentru Android periculoase, descărcate de peste două milioane de ori din magazinul oficial Google Play. Descoperirea a fost posibilă datorită unei noi tehnologii Bitdefender care analizează comportamentul aplicațiilor după ce au fost instalate.
“Aplicaţiile descoperite în această campanie au înregistrat cumulat milioane de descărcări, iar atacatorii chiar au dezvoltat şi versiuni noi care permit ascunderea mai eficientă a acestora pe dispozitive”, se arată în comunicat al companiei.
Unele aplicații descărcate din magazinul oficial de aplicații de la Google își schimbă denumirea, iconița și cer permisiuni speciale pentru a arăta reclame agresive.
Aplicațiile sunt greu de identificat după instalare, dar pot fi șterse ca orice altă aplicație dacă sunt găsite.
Deși principalul lor obiectiv este să arate reclame, este foarte probabil să încerce să imite interacțiunea cu utilizatorul și să apese singure pe reclame.
Același sistem de reclame, care este controlat de atacatori, poate fi folosit pentru promovarea unor campanii cu amenințări informatice mult mai periculoase, se mai arată în comunicat.