O angajată a DLEP Iași, fostă contabilă condamnată pentru conducerea sub influența alcoolului a unui autovehicul pe drumurile publice, și-a făcut un scop din a-și bate joc de ieșenii care trec pragul instituției. Funcționara nu se sfiește să treacă lejer de la umilințe josnice la amenințări și la sfidarea autorității insituției. Lipsa de deontologie profesională este dublată de o viață privată specifică unei depravate. La 50 de ani, angajata DLEP se afișează, în ipostaze lascive, alături de stripperi care ar putea să-i fie nepoți ori la petreceri la care își etalează jartierele și lenjeria intimă.
Flitul, nesimțirea, aroganța și prostia fac casă bună cu birocrația. Din păcate, contributorul cade tot timpul victimă acestor “abilități bugetare”, parcă obligatorii în fișa oricărui post public. O angajată a DLEP Iași a ținut cu tot dinadinsul să demonstreze unei minore și părinților acesteia cât de smecheră și intangibilă este ea în cușca în care își desfășoară zilnic umila existență funcționărească. Atitudinea și josnicia acestei angajate exprimă nesimțirea unui sistem fetid, fără baze profesionale, susținut doar de proptele pe care s-au cocoțat tot felul de depravate și slugi.
“Foarte rar mi-a fost dat să văd atâta nesimțire la un loc, într-o instituție publică. Deoarece trebuia să îi fac buletin fiicei mele, m-am deplasat la sediul DLEP. Programarea era la Biroul 2, birou deservit de o angajată încercănată și blazată, în jur de 50 de ani. Când am intrat, nici măcar nu ne-a privit. Era ocupată cu altceva. Cu o mână își înfigea adânc în gât, ca un bâtlan, o chestie ce semăna a orez cu sos și carne, prinse între trei degete unsuroase, în timp ce cu degețelele de la cealaltă mână răsfoia actele pe care din când în când le ridica amenințător în aer, ca într-un sistem cu scripeți, atunci când cealaltă mâna lua o pauză nedorită de la îndoparea bulimicei ființe de regn grohăitor. În tot acest timp, noi stăteam ca la priveghi, îmbătați de miresmele grețoase care pluteau în atmosferă, în birouașul de un metru pe doi, în timp ce priveam această creatură cum clefăie. „Vă trebuie certificatul pe casă. Luați actele și să-l aduceți după ce vă reprogramați”, auzim deodată această somație slobozită printre buzele mozolite. „Stimată doamnă, datele care s-ar regăsi în acel certificat se regăsesc și în buletinul aparținătorului și în certificatul de divorț. Am vorbit în prealabil despre această problemă cu șeful d-voastră, care ne-a dat asigurări că acel act nu este obligatoriu„, i-am spus. „Și eu am vorbit cu Marilyn Monroe. Nu am cum să vă primesc actele. Bună ziua!”, a replicat creatura în timp ce își adâncea mustățile în molozul de mâncare din farfuria de plastic, iar cu o mână ne ura, scârbită, la revedere.
Am fost obligați astfel să revenim cu actul solicitat. În timp ce îl înmânam, i-am făcut o fotografie pentru aducerea aminte, moment în care funcționare bulimică a răbufnit. ” M-ai fotografiat, ai? Ok, lasă că o să am eu grijă! O sa vedeți voi cum mai scoateți buletinul asta!”, m-a amenințat năclăita de la DLEP”, a relatat ieșeanul Marius Carp.
Într-adevăr, pe biletul emis pentru scoaterea buletinului, funcționara de la DLEP a trecut maximul perioadei de preluare, fapt pentru care ieșenii au fost nevoiți sa depună o cerere prin care au invocat urgentarea termenului , la care au anexat acte doveditoare.
Viața unei depravate
Tabloul zugrăvit mai sus de ieșean, în care se întrepătrund elemente de cantină, frustrări la menopauză, nereprimate, lipsă de tact profesional, vulgaritate și nesimțire, toate coabitând într-o slinoasă creatură plătită de către ieșeni, are un background pe măsură.
Funcționara DLEP, pe nume Gașpar Gabriela, este certată atât cu legea cât și cu bunele moravuri. În anul 2012, Gabriela Gașpar, pe atunci contabilă la Sigma APS Construct Iași, a fost condamnată pentru că a condus beată pe străzile din Iași. În urma testării cu etilotestul, a reieșit o alcoolemie de 0,86 la mie în aerul expirat. După ce i s-au luat și probe de sânge, nivelul a fost stabilit la 1,8 la mie. În fața anchetatorilor, femeia a spus ca a băut 300 de mililitri de vin. Magistratii de la Judecatoria Iași au decis condamnarea Gabrielei Gaspar la o pedeapsa de opt luni de închisoare cu suspendare pentru conducere în stare de ebrietate.
Nu se știe prin ce concurs de împrejurări, care nu sunt greu de anticipat, în anul 2018 Gabriela Gașpar intră în sectorul public, aceasta fiind angajată, doar cu liceul, pe un post de referent economic superior în cadrul DGEFPL Iași. Condamnata a intrat în sectorul public cu mâinile în buzunare, doar cu hainele de pe ea, iar după primul an de activitate se întâmplă minunea! În anul 2019, în declarația de avere a acesteia regăsim bifată o moștenire ce constă într-un apartament și un teren. Un an mai târziu, aceasta obține transferul la DLEP Iași, pe un post de referent.
În viața privată, funcționara DLEP Iași este o desfrânată de cea mai joasa speță, afișându-se la petreceri cu jartierele și lenjeria intimă la vedere, încadrată de stripperi care ar putea să-i fie nepoți. Un caracter de doi bani, hrănit din bani publici, ca mulți alții.