Director CJ Iași a picat examenul scris pe care l-a organizat pentru el. Dorea o altă funcție de șef

0
183

Situație bizară la Iași. Iogen Gânju, director interimar în cadrul Consiliului Judeţean, a candidat singur pentru postul de șef al Biroului Gestionarea Patrimoniului, acesta stabilind datele examenului și bibliografia. Cu toate acestea, a picat examenul. Potrivit presei locale, bărbatul ocupă de patru ani funcția de director tehnic al Consiliului Județean Iași, dar este interimar. Astfel, a vrut să-și securizeze un post de Șef Birou Patrimoniu, dar nu a reușit.

Un director din CJ Iași și-a organizat un concurs pe care l-a picat

Iogen Gânju de la CJ Iași a început organizarea concursului în luna mai. Acesta dorea să-și securizeze funcția de conducere, căci acum este interimar. Directorul Direcției Tehnice din Consiliul Județean şi-a fixat singur datele de concurs, și-a făcut bibliografia și tematica, însă a picat la proba scrisă, cu 68,80 de puncte, în condițiile în care nota minimă era de 80 de puncte.

Firul evenimentelor cu Iogen Gânju

Gânju fusese pus director interimar în perioada în care președinte era Maricel Popa, apoi păstrat în funcție de către actualul conducător Costel Alexe. Doar că, în luna mai 2022, Iogen a început să-și pregătească singur un concurs pentru ocuparea postului de șef de birou aflat în subordinea sa. Jobul face parte din Direcția Tehnică și se ocupă de tot ce înseamnă active aflate în patrimoniul județului Iași, inclusiv bunurile imobiliare. Totodată, este persoana care decide condițiile în care se vând sau se închiriază bunuri ale CJ.

La 30 mai, în calitate de director interimar al Direcției Tehnice a semnat trei documente în serie: bibliografia, tematica și atribuțiile șefului Biroului Gestionarea Patrimoniului. Actele au număr de înregistrare consecutiv și se află în arhiva electronică a instituției din Iași.

Candidat unic la examen

La jumătatea lunii iulie, Iogen Gânju și-a depus dosarul pentru postul pregătit din postura de director. În 25 iulie, unicul dosar (al său) a fost declarat admis, comisia cosiderând că îndeplinește toate condițiile. Trebuie precizat că a fost un concurs la care puteau participa doar angajații din Consiliul Județean, nefiind făcut public în afara instituției.

În urmă cu 10 zile a avut loc proba scrisă, cu bibliografia decisă de directorul interimar din CJ Iași, examen pe care l-a picat cu 68.80 puncte, în condițiile în care nota minimă era de 80 de puncte, fiind funcție de conducere. Iogen Gânju a refuzat să comenteze la întrebările jurnaliștilor. Potrivit ultimei declarații de avere postate pe site-ul Consiliului Județean, acesta a avut un salariu lunar net de 9.700 de lei.

Reactii CJ Iasi

concursul a fost organizat inițial pe 16.03.2020, dar a fost suspendat în data de 18.05.2020, din cauza pandemiei. Păstrând exact aceleași condiții de participare, procedura a fost reluată pe 30.06.2022, iar anunțul a fost publicat, în mod transparent, atât pe site-ul Consiliului Județean, www.icc.rola secțiunea cariere, cât și pe site-ul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, care și-a dat avizul pentru acest concurs de promovare, la care se putea înscrie orice funcționar public din țară care îndeplinea criteriile.

Procedurile de vacantare, bibliografia și tematica au fost propuse, în conformitate cu normativele în vigoare, de către Direcția Tehnică a Consiliului Județean, pentru că  în structura acesteia se află Biroul Gestionarea Patrimoniului. S-au respectat întocmai art.22, alin.(2) din H.G. 611/2008 ”Bibliografia şi tematica se stabilesc către conducătorul autorităţii sau instituţiei publice organizatoare a concursului, la propunerea compartimentelor de specialitate”Condițiile de participare la concurs au fost întocmite în baza art. 468 din OUG 57/2019alin 2– Condițiile minime de vechime în specialitatea studiilor necesare ocupării funcțiilor publice de conducere se stabilesc astfel: a) 5 ani în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice, pentru ocuparea funcțiilor publice de conducere de șef birou, șef serviciu și secretar general al comunei, precum și a funcțiilor publice specifice echivalente acestora.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments