Aeroportul Internațional Iași și Consiliul Județean au sărbătorit momentul, într-un cadru festiv, și au premiat pasagera cu numărul un milion, care a fost transportată de către operatorul Austrian Airlines, pe ruta directă Viena – Iași.
După debarcare, pasagera a fost felicitată și premiată de către Vicepreședintele Consililul Județean, Marius Sorin DANGĂ, Directorul General al Aeroportului, Romeo Vatră, și reprezentantul companiei Austrian Airlines, Andreea Asproiu, Station Manager OTP/ IAS.
„Astăzi, când vorbim de Aeroportul Iași, îl putem descrie cel mai bine prin cuvântul record. Anul acesta, aeroportul a înregistrat, de la lună la lună, record peste record în ceea ce privește traficul de pasageri. Am atins, în august, borna de un milion de pasageri, iar acesta este un semnal clar al revenirii de după perioada pandemiei, cu foarte mari șanse de a depăși traficul din anii 2017 – 2019, cea mai bună perioadă pe care a avut-o aeroportul până acum. Viitorul aeroportului are perspective frumoase de dezvoltare, iar unul dintre principalele obiective ale administrației județene este de a finaliza proiectul de modernizare, prin care să construim un nou terminal, T4, până la finalul anului 2023. Vom avea la Iași al doilea cel mai mare aeroport din țară, după Otopeni. Astfel, vom ține ritmul cu creșterile spectaculoase de trafic și vom putea procesa peste trei milioane de pasageri anual. Sunt sigur că peste doi – trei ani, vom vorbi de noi recorduri de pe Aeroportul Iași”, a transmis Președintele Consiliului Județean Iași, Costel Alexe.
Aeronava Austrian care a adus la Iași pasagera cu numărul 1 milion a fost întâmpinată cu tunurile de apă ale autospecialelor, iar la final invitații au participat la o ședință foto.