Proiect: Mai multe categorii de bugetari vor beneficia, din această lună, de majorări salariale

0
76

Angajații Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Ministerului Culturii și Institutului Național de Statistică (INS), printre alții, vor beneficia, începând din această lună, de o serie de majorări salariale, potrivit unui proiect de ordonanță pus în dezbatere publică la Ministerul Muncii de puțină vreme.

Prima măsură propusă prin proiectul de OUG de la Ministerul Muncii stabilește că personalul implicat în coordonarea Planului național de redresare și reziliență (PNRR) va beneficia de majorarea salariului de bază, soldei de funcție/ salariului de funcție, indemnizației de încadrare cu până la 50%.

Majorarea se va aplica celor care desfășoară activități legate de PNRR, în cadrul autorităților publice cu rol în gestionarea și/ sau implementarea fondurilor europene, inclusiv în cadrul coordonatorilor de reforme și/ sau investiții.

Apoi, proiectul prevede modificarea Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, incluzând o prevedere care stabilește că personalul din cadrul INS, dar și cel din cadrul direcțiilor regionale și județene de statistică, va beneficia, începând cu luna august 2022, de salariile de bază prevăzute de lege pentru anul 2022.

De asemenea, funcționarii publici din cadrul aparatului Ministerului Culturii, Ministerului Transporturilor și din instituțiile aflate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea acestora vor beneficia, pentru complexitatea muncii, de o majorare a salariului de bază de 15%. Această măsură se va aplica, în mod corespunzător, şi personalului din cadrul INS.

În plus, proiectul vizează și modificarea OUG nr. 130/2021 privind unele măsuri fiscal-bugetare. Astfel, începând cu luna august 2022, cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/ salariilor de funcţie și indemnizaţiilor de încadrare lunară de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se va majora cu un sfert din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/ salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzut de Legea nr. 153/2017 pentru anul 2022 şi cel din luna decembrie 2021.

Măsuri similare se vor aplica, de luna asta, și în cazul personalului nou-încadrat, al celui numit/ încadrat în aceeași instituție/ autoritate publică pe funcții de același fel, inclusiv în cazul celui promovat în funcții sau în grade/ trepte profesionale, în perioada ianuarie – iulie 2022, doar că veniturile acestora se vor majora cu un sfert din diferenţa dintre salariul de bază, solda de funcţie/ salariul de funcţie, indemnizaţia de încadrare prevăzut de Legea nr.153/2017 pentru anul 2022 şi cel din luna iulie 2022.

Majorările salariale sunt motivate, în preambulul proiectului, de criza generată de pandemia de COVID-19, de liberalizarea preţurilor la energie și de războiul din Ucraina, toate acestea având “impact atât asupra creşterii preţurilor la utilităţile publice pentru populaţie, precum şi asupra creşterii preţurilor la bunurile de consum, determinând în principal o scădere a puterii de cumpărare cu impact semnificativ asupra standardelor de viaţă ale populaţiei”.

Atenție! Pentru a se putea aplica, proiectul de OUG trebui aprobat de către Executiv și publicat în Monitorul oficial.

5 1 vote
Article Rating


SURSĂavocatnet.ro
Articolul precedentI-a platit bine, acum este umilit. Dragnea da in judecata RTV: „Obedientii mogulilor de provenienta securistica au lansat o serie de ineptii si minciuni despre mine”
Articolul următorCei interesați vor putea să ocupe funcția de asistent universitar și fără să dețină titlul de doctor
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments