Secretarul de stat în Ministerul Proiectelor Europene Dan Dumitrescu este urmarit penal pentru trafic de influenta în forma continuata, anunta DNA, precizând ca faptele au fost comise în perioada în care acesta era consilier la cabinetul unui secretar de stat în cadrul Ministerului Sanatatii. În acelasi dosar mai sunt implicati si doi oameni de afaceri.
”Procurorii din cadrul Directiei Nationale Anticoruptie – Sectia de combatere a infractiunilor asimilate celor de coruptie au dispus efectuarea urmaririi penale fata de suspectii: DUMITRESCU DAN, la data faptelor consilier la cabinetul unui Secretar de stat în cadrul Ministerului Sanatatii, în prezent Secretar de stat în cadrul Ministerului Investitiilor si Proiectelor Europene, în sarcina caruia s-a retinut comiterea unei infractiunii de trafic de influenta în forma continuata; doi oameni de afaceri, în sarcina carora s-a retinut savârsirea unor infractiuni de trafic de influenta, comise sub forma autoratului si a complicitatii”, transmite DNA.
Conform procurorilor, în perioada februarie – august 2016, Dumitrescu, în calitate de consilier în cadrul Ministerului Sanatatii ce avea ca atributie principala „Coordonare Unitatea de Implementare Proiecte Europene, Relatia cu Parlamentul”, ar fi pretins de la un om de afaceri (martor în cauza) foloase necuvenite (sume de bani si alte servicii, printre care si încadrarea sotiei pe un post de psiholog într-un proiect finantat din fonduri nerambursabile) si ar fi primit de la acesta, direct sau prin intermediul unuia dintre ceilalti doi suspecti, suma totala de 67.000 lei.
El ar fi pretins si primit foloasele respective în contextul în care i-ar fi promis martorului ca-si va exercita presupusa influenta pe care a afirmat ca o are asupra unor factori decizionali, din cadrul mai multor ministere, în vederea atât a accesarii, aprobarii si derularii în conditii avantajoase a unor proiecte finantate din fonduri europene pentru o asociatie detinuta de martor, cât si a deblocarii unor sume de bani pentru proiecte aflate în derulare.
În perioada august 2015 – ianuarie 2016, unul dintre oamenii de afaceri, suspect si el în dosar, în contextul în care a lasat sa se înteleaga ca ar avea influenta asupra unor functionari publici din cadrul mai multor ministere, i-ar fi propus aceluiasi martor sa participe la mai multe licitatii, pe care l-ar fi asigurat ca le va si câstiga, organizate de societatea sa în vederea obtinerii unor fonduri europene.
În schimbul câstigarii licitatiilor, suspectul i-ar fi pretins martorului remiterea unor sume de bani cuprinse între 34.000 euro si 300.000 lei.
”Doua dintre licitatii au fost anulate, iar în cazul celei de-a treia, câstigata de firma martorului, dupa executarea contractului si încasarea fondurilor europene, martorul a refuzat sa-i remita suspectului suma de 300.000 lei pretinsa anterior”, precizeaza DNA.