Tribunalul București amână pronunțarea în cazul contestației la executare depusă de Alina Bica. Fosta șefă DIICOT vrea să rămână în Italia

0
131

Judecătorii Tribunalului București urmează să se pronunțe pe 1 septembrie dacă Alina Bica, fosta șefa a DIICOT va scăpa de executarea pedepsei date în dosarul de trafic influență în care a primit 4 ani pentru ajutorul dat, după cum a fost acuzată de DNA, afaceristului Ovidiu Tender.

Fosta șefă DIICOT a făcut o contestație la executarea pedepsei de 4 ani pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar instanța Tribunalului București a amânat pronunțarea pe data de 1 septembrie. Alina Bica locuiește în prezent Italia, iar instanța din peninsulă nu a fost de acord cu extrădarea, după ce a luat în calcul apărarea acesteia în care s- a susținut că în penitenciarele din România sunt condiții improprii. Alina Bica își execută pedeapsa în libertate, în Italia, cu câteva condiții stabilite prin legea italiană. Surse confidențiale au declarat pentru Gândul că această are acolo un loc de muncă și este decisă să nu se mai întoarcă niciodată în România.

Alina Bica a fost condamnată pentru favorizarea lui Ovidiu Tender

Pe data de 29 noiembrie 2019, fosta şefă a DIICOT Alina Bica a fost condamnată definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 4 ani închisoare cu executare, într-un dosar în care a fost acuzată de DNA că l-a favorizat pe omul de afaceri Ovidiu Tender. Pe fond, în noiembrie 2016, Alina Bica a fost condamnată la 4 ani închisoare pentru favorizarea făptuitorului, pedeapsă rămasă definitivă în iunie 2018.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments