Persoana care a filmat se și aude spunând pe înregistrare că „acela a sărit, că e mai înalt”, atunci când unul dintre valurile uriașe îl acoperă pe A., confrom vremea noua, care, se pare, nu știa să înoate. Nu a fost nicio problemă în acel moment, dar mai târziu lucrurile s-au complicat. Valurile deveneau din ce în ce mai amenințătoare, ajungând și la 3 – 4 metri, după cum au spus salvamarii. Curentul l-a tras în larg pe unul dintre tineri, iar celalalt a sărit să îl ajute. Nu a fost o misiune ușoară, căci puterea apei furioase depășește cu mult ceea ce poate un om să înfrunte. Mama lui spune că o oră s-ar fi chinuit fiul ei să îl salveze pe A., timp în care salvamarii stăteau și se uitau, acuză femeia. Într-un final, apa l-a tras în larg și pe L. și niciunul dintre băieți nu a mai putut fi găsit. La două zile însă, trupul lui A. a fost observat prins în stabilopozii digului din zona Obelisc a stațiunii Costinești. Tânărul student, despre care o comunitate întreagă avea doar cuvinte de laudă, întrucât muncea pentru familia sa numeroasă, era decedat. Înmormântarea sa la Crețeștii de Sus, localitatea natală, a fost unul din cele mai dramatice evenimente care s-au văzut în zonă, în ultima perioadă, la căpătâiul băiatului venind zeci de colegi de liceu și facultate.
„Vă rog să încetați cu postările în care faceți referire că Lucian nu mai este, deoarece el este căutat. Noi sperăm și vă rugăm să vă rugați alături de noi”
Între timp, familia lui L. speră într-un miracol. S-au făcut deja 7 zile în care nu știu nimic despre el, decât că a intrat în mare să își salveze prietenul și de atunci este de negăsit. Echipele specializate de la malul mării au anunțat reluarea căutărilor, însă până acum nu a venit niciun semn despre tânărul de la Huși. Mama sa, în mod absolut normal, continuă să creadă într-o minune. Refuzul de a crede că fiul său nu mai este e atât de hotărât, încât le-a cerut celor care s-au silit să transmită mesaje funebre familiei, să se roage mai bine pentru găsirea în viață a lui Lucian.
“În data de 9.08.2022, fiul meu, a încercat timp de o oră să-și salveze prietenul din valurile foarte mari, în timp ce persoanele care trebuiau să se ocupe de salvarea prietenului său stăteau și se uitau. Iar la această dată, baiatul meu este încă căutat și dat dispărut de către autorități. Așa că vă rog să încetați cu postările în care faceți referire că L. nu mai este, deoarece el este căutat. Noi sperăm și vă rugăm să vă rugați alături de noi, familia lui, să fie găsit în viață. Doamne ajută”, a fost mesajul mamei.