Un copil de 14 ani a fost condamnat de judecătorii după ce a omorât, în joacă, un guguștiuc

0
130
Un copil a fost condamnat de judecătorii de la Vânju Mare după ce a omorât un guguștiuc. Băiatul a împușcat pasărea cu o armă cu bile din plastic, în timp ce se juca pe malul unui râu care trece prin comuna în care locuiește. Polițiști au întocmit pe numele băiatului de 14 ani un dosar penal pentru braconaj cinegetic, au urmat cercetările și după aproape doi ani a primit sentința.

Potrivit anchetatorilor, în 8 februarie 2020, când băiatul avea 14 ani, profitând de faptul că tatăl său nu era acasă, a luat pușca de tip airsoft a acestuia, care fusese cumpărată, legal, de pe un site de specialitate și a mers pe malul râului Drincea, care trece prin Cujmir, localitatea lui de baștină. În timp ce se afla pe malul apei, băiatul ar fi tras în direcția unui guguștiuc aflat într-un copac. Pasărea a căzut la pământ, iar puștiul i-a smuls capul și a băgat-o într-un sac.

În timp ce se întorcea acasă, cu ”prada” din traistă și pușca airsoft pe umăr, băiatul a fost oprit de un echipaj de poliție. După ce au descoperit pasărea moartă, polițiștii rurali au deschis un dosar penal și l-au acuzat de braconaj cinegetic.

Ulterior, copilul a fost adus la audieri, unde a fost interogat în prezența părinților, iar guguștiucul a fost dus la Laboratorul Sanitar-Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor, pentru autopsie.

După ce s-a constatat că moartea guguștiucului a fost violentă și a fost cauzată de o rană produsă prin împușcare cu un proiectil din material plastic, în zona pieptului, băiatul a fost dus pentru o expertiză medico-legală psihiatrică, în urma căreia s-a stabilit că, la momentul comiterii infracțiunii, a avut discernământ.

Anchetat timp de doi ani, asistat de un avocat din oficiu, băiatul a făcut un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii și a ajuns în fața instanței.

Magistratul de la Judecătoria Vânju Mare, județul Mehedinți, care a analizat dosarul a decis, la sfârșitul lunii iulie, să-l condamne la trei luni de supraveghere judiciară, având în vedere că are sub 16 ani, dar să se verifice dacă se duce la școală în mod regulat și nu frecventează anturaje nepotrivite.

Obligat să achite cheltuieli judiciare

Judecătorul i-a pus în vedere că, dacă nu urmează întocmai măsurile și chiulește sau nu-și face lecțiile, perioada de supraveghere ar putea fi prelungită și chiar transformată într-o pedeapsă cu închisoarea, într-un centru de reeducare pentru minori.

În plus, copilul a fost obligat să plătească 900 de lei cheltuieli judiciare, la care s-a mai adăugat și faptul că, împotriva lui s-a constituit parte civilă o asociație de vânători din zonă.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments